LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 10

Azi

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții «Anghel Saligny», publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 6 septembrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 183/2022 , cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: – După articolul 6 se introduc patru noi articole, art. 6¹-6⁴, cu următorul cuprins:Articolul 6¹ (1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiții cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la art. 6 alin. (3), în situații justificate, pot decide renunțarea la unul sau mai multe obiective de investiții în vederea redistribuirii sumei aferente pentru alt/alte obiectiv/obiective de investiții din cele prevăzute în lista aprobată, în limita sumei solicitate prin cererea/cererile depusă/depuse inițial, în vederea asigurării resurselor financiare pentru finalizarea a cel puțin un obiectiv de investiții. (2) Decizia prevăzută la alin. (1) se ia prin hotărâre a autorităților deliberative ale beneficiarilor și în baza acesteia se solicită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației modificarea în mod corespunzător a listei aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), o unitate administrativ-teritorială nu poate renunța la unul sau mai multe obiective de investiții deținute pentru redistribuirea sumelor către o altă unitate administrativ-teritorială. (4) Redistribuirea fondurilor alocate prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea limitelor maxime prevăzute la art. 1 alin. (2), exclusiv între categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b), precum și exclusiv între cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d). (5) Beneficiarii programului pot să renunțe la anumite obiective de investiții doar în situația în care nu s-au decontat fonduri de la bugetul de stat și nu au încheiate contracte de achiziție publică de lucrări pentru realizarea acestora. Articolul 6² (1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiții cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la art. 6 alin. (3), pot solicita comasarea obiectivelor de investiții într-un singur obiectiv de investiții din cadrul aceleiași categorii de investiții prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. a)-d), pentru a elabora o singură documentație tehnico-economică, anterior încheierii contractelor de finanțare, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii cumulate pentru toate obiectivele de investiții alocate inițial. (2) Prin excepție de la alin. (1), solicitarea se poate depune și de beneficiarii care au încheiate contracte de finanțare la data solicitării, în situația în care restricții de ordin tehnic, cerințe impuse de avizatori sau alte motive de aceeași natură impun modificarea soluțiilor tehnice și realizarea unui singur obiectiv de investiții, care integrează toate obiectivele de investiții. În această situație, toate contractele de finanțare încetează prin acordul părților, urmând a se încheia un nou contract de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici și a valorii cumulate alocate inițial pentru toate obiectivele de investiții. (3) În situația în care beneficiarii prevăzuți la alin. (2) au încheiate contracte de achiziție publică la data solicitării, aceștia trebuie să facă dovada că prin comasarea obiectivelor de investiții într-unul singur nu se aduce atingere regulilor/condițiilor inițiale în baza cărora au fost atribuite respectivele contracte, respectiv faptul că modificarea nu vizează elemente care au stat la baza întocmirii propunerilor tehnice și financiare prezentate în procedurile de atribuire a contractelor, în caz contrar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației având dreptul să refuze să dea curs solicitării. Articolul 6³ (1) Două sau mai multe unități administrativ-teritoriale care au aprobate individual obiective de investiții în lista prevăzută la art. 6 alin. (3) pot decide constituirea unei asociații de dezvoltare intercomunitară, potrivit art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în scopul realizării în comun a obiectivelor de investiții aprobate individual fiecăreia, și pot solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației modificarea în acest sens a listei, în limita valorii aprobate cumulate a obiectivelor de investiții. (2) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se poate depune numai dacă toate obiectivele de investiții sunt la faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții sau proiect tehnic la data constituirii asociației de dezvoltare intercomunitară și numai dacă acestea sunt fie exclusiv din categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e), fie din categoria proiectelor de investiții integrate eligibile, respectiv care fac parte din categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) sau cele care fac parte din categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d). (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare beneficiar aprobă, prin hotărâre emisă de către autoritatea deliberativă, realizarea obiectivului de investiții propriu ca parte a unui obiectiv de investiții integrat, realizat prin asociația de dezvoltare intercomunitară. (4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se depune de către unitatea administrativ-teritorială desemnată lider, potrivit prevederilor art. 11 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 , aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.333/2021 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 12 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny“, pentru categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 , aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei nr. 278/167/2022 , cu modificările și completările ulterioare, însoțită de o notă prin care se fundamentează temeinic beneficiile tehnice, economice și de orice altă natură ale realizării obiectivelor de investiții prin asociația de dezvoltare intercomunitară, ca obiectiv integrat. (5) În situația în care, anterior transmiterii solicitării prevăzute la alin. (1), au fost încheiate contracte de finanțare între unul sau mai mulți beneficiari, membri ai asociației de dezvoltare intercomunitară, și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, acestea încetează prin acordul părților, urmând a se încheia un nou contract de finanțare cu liderul desemnat. Articolul 6⁴ (1) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației centralizează propunerile transmise și utilizează creditele de angajament dezangajate ca urmare a renunțării, în baza propunerilor primite de la beneficiari cu respectarea prevederilor art. 6¹-6³, și actualizează lista de obiective aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, prevăzută la art. 6 alin. (3), cu încadrarea în limitele creditelor de angajament aprobate anual în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație. (2) În situația în care după realocarea prevăzută la alin. (1) rămân credite de angajament disponibile, acestea se utilizează în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (3), (6) și (7) și art. 6 alin. (8).