(1) Linia ferată industrială de tranzit este linia ferată industrială amplasată între două linii ferate industriale sau între o linie ferată industrială și o linie ferată publică, făcând posibilă continuitatea transportului feroviar industrial al tuturor proprietarilor de linii feroviare industriale amplasate în amonte de ea.
(2) În cazul în care una sau mai multe linii ferate industriale sunt racordate la infrastructura feroviară publică, prin intermediul uneia sau mai multor linii ferate industriale, proprietarii de linii ferate industriale de tranzit sunt obligați să asigure, în limita capacității de transport existente, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor feroviare ale operatorilor care au contracte de transport cu proprietarii de linii ferate industriale aflați în amonte.
(3) Pentru accesul pe liniile ferate industriale de tranzit, proprietarii acestora pot solicita plata unui tarif de acces care nu poate depăși nivelul practicat de Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. pe linii cu condiții tehnice similare, condiții care vor fi stabilite în Regulamentul tehnic de exploatare a liniei ferate industriale.
(4) În cazul în care nu sunt respectate prevederile alin. (3) privind tariful de acces, operatorii economici pot sesiza în scris Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR.