(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care lucrează în condiții de pericol determinate de depozitarea munițiilor, pulberilor, explozivilor și substanțelor toxice speciale sau care execută operațiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, beneficiază de un spor pentru condiții periculoase de muncă, diferențiat în funcție de gradul de pericol, de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculat la salariul de bază, astfel:

a) locuri de muncă sau operațiuni deosebit de periculoase - 37-50%;

b) locuri de muncă sau operațiuni foarte periculoase - 16-30%;

c) locuri de muncă sau operațiuni periculoase - până la 16%.

(2) Locurile de muncă sau operațiunile periculoase, diferențiate în funcție de gradul de pericol pe care îl reprezintă, procentul corespunzător fiecărui loc de muncă sau operațiune, precum și normele de acordare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.