(1) La încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și salariat civil în cadrul structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut la data pensionării, după cum urmează:
a) până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 salarii;
b) între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 salarii;
c) între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 salarii;
d) între 15-20 de ani - un ajutor egal cu 10 salarii;
e) între 20-25 de ani - un ajutor egal cu 12 salarii;
f) între 25-30 de ani - un ajutor egal cu 15 salarii;
g) peste 30 de ani - un ajutor egal cu 20 de salarii.
(2) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale căror raporturi de serviciu au încetat înainte de împlinirea vârstei de pensionare, cu drept de pensie de serviciu, prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
(3) Baza de calcul a salariului de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor legale.
(4) Ajutoarele prevăzute la alin. (1) și (2) urmează același regim fiscal ca cel al ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă a cadrelor militare.
(5) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plății ajutorului, acesta se acordă soțului supraviețuitor, copiilor sau, în lipsa acestora, părinților ori moștenitorilor legali.