(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se afla în delegare, detașare, incapacitate temporara de muncă, concediu de odihna, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acorda în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de baza și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
(2) Abrogat.
(3) Funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat sau care au decedat înainte de a fi efectuat concediul de odihna li se compensează în bani concediul neefectuat, în raport cu salariul de baza avut în luna în care a intervenit schimbarea poziției de activitate, respectiv decesul.
(4) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copilul cu handicap, beneficiază de o indemnizație stabilită potrivit reglementarilor în vigoare aplicabile persoanelor asigurate în sistemul public de pensii și asigurări sociale. Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copilul cu handicap constituie vechime în muncă și în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda în raport cu aceasta.
(5) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, beneficiază de o indemnizație stabilită potrivit reglementarilor în vigoare aplicabile persoanelor asigurate în sistemul public de pensii și asigurări sociale.