(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, pot primi un salariu de merit lunar, de până la 20% din salariul pentru funcția îndeplinită.
(2) Salariul de merit se stabilește o dată pe an, de regulă după aprobarea bugetului, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției, și se acordă pentru cel mult 30% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare.
(3) Salariul de merit se poate acorda după cel puțin un an de la încadrarea funcționarului public cu statut special în sistemul administrației penitenciare.
(4) Salariul de merit se retrage în cursul anului dacă funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare i s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 62 lit. b)-e) din Legea nr. 293/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau este pus la dispoziție în condițiile prevăzute la art. 52 alin. (2) din aceeași lege.
(6) În situația încetării raporturilor de serviciu ale unor beneficiari de salariu de merit, acesta se poate redistribui de la data de întâi a lunii următoare altor persoane cu funcții de conducere, respectiv de execuție, pentru perioada rămasă.