(1) În raport cu timpul servit în calitate de funcționar public cu statut special în sistemul administrației penitenciare, ofițerii și agenții de penitenciare au dreptul la 1-7 gradații, care se acordă din 3 în 3 ani. Gradațiile obținute până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe se mențin și după această dată.
(2) Persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rezerviști concentrați, beneficiază de gradații în raport cu vechimea în muncă legal stabilită, după cum urmează:
a) 3-5 ani, gradația I;
b) 5-10 ani, gradația a II-a;
c) 10-15 ani, gradația a III-a;
d) 15-20 de ani, gradația a IV-a;
e) 20-25 de ani, gradația a V-a;
f) peste 25 de ani, gradația a VI-a.
(3) Persoanele reintegrate în rândul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și cadrele militare trecute în rezervă anterior datei de aplicare a Legii nr. 293/2004 , cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de numărul de gradații avut înainte de încetarea raporturilor de serviciu, dacă acesta este mai mare decât cel cuvenit, prin aplicarea prevederilor alin. (2), luându-se în calculul vechimii pentru acordarea gradației următoare și perioada de timp scursă de la acordarea ultimei gradații până la încetarea raporturilor de serviciu.
(4) Prevederile alin. (2) se aplică și absolvenților instituțiilor de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru vechimea în muncă avută până la data intrării în aceste instituții.
(5) Fiecare gradație reprezintă 6% din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, indemnizația de conducere și salariul de merit.