LexistoriaDreptul la drept.

Categorii de personal, funcții și grade profesionale

Azi

OG 65/2002 · 10 articole

Articolul 7

Activitatea din instituțiile de cercetare-dezvoltare definite la art. 3 se desfășoară de următoarele categorii de personal:

a) personal de cercetare-dezvoltare;

b) personal din activitatea auxiliara;

c) personal din aparatul funcțional.

Articolul 8

Funcțiile de conducere și de coordonare științifică din instituțiile de cercetare-dezvoltare pot fi: A. Funcții ce presupun și responsabilitate administrativă: B. Funcții ce presupun și responsabilități de coordonare științifică:

a) director general sau director;

b) director științific;

c) director tehnic;

d) secretar științific;

e) șef de compartiment cercetare-dezvoltare.

a) director de program de cercetare-dezvoltare;

b) director de proiect de cercetare-dezvoltare;

c) șef de program de cercetare-dezvoltare;

d) șef de proiect de cercetare-dezvoltare.

Articolul 9

Personalul de cercetare-dezvoltare definit la art. 7 lit. a), cu studii superioare, care desfășoară activități de cercetare științifică, se diferentiaza pe funcții și grade profesionale după cum urmează:

a) cercetator principal gradul I - CP I;

b) cercetator principal gradul II - CP II;

c) cercetator principal gradul III - CP III;

d) cercetator - C;

e) asistent de cercetare - AC.

Articolul 10

Personalul de cercetare-dezvoltare definit la art. 7 lit. a), cu studii superioare tehnice, care desfășoară activități de dezvoltare tehnologică, se diferentiaza pe ocupații și grade profesionale după cum urmează:

a) inginer de dezvoltare tehnologică gradul I - IDT I;

b) inginer de dezvoltare tehnologică gradul II - IDT II;

c) inginer de dezvoltare tehnologică gradul III - IDT III;

d) inginer de dezvoltare tehnologică - IDT.

Articolul 11

(1) Categoriile de personal de cercetare-dezvoltare cu studii superioare, altele decât cele definite la art. 9 și 10, pot fi:

a) inginer;

b) arhitect;

c) chimist;

d) fizician;

e) matematician;

f) economist;

g) geolog;

h) medic;

i) biolog;

j) biochimist;

k) jurist;

l) filolog;

m) alte funcții.

(2) Personalul de cercetare-dezvoltare prevăzut la alin. (1) se încadrează pe funcții, în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru celelalte sectoare de activitate.

Articolul 12

(1) Personalul de cercetare-dezvoltare cu studii medii se diferentiaza pe funcții și trepte profesionale după cum urmează:

a) asistent treapta I - A I;

b) asistent treapta II - A II;

c) asistent treapta III - A III;

d) asistent - A.

(2) Personalul menționat la alin. (1) participa pe lângă cercetatorii principali și inginerii de dezvoltare tehnologică la desfășurarea activității de cercetare-dezvoltare prin efectuarea de masurari, analize, operațiuni de execuție a unor elemente, operațiuni de întreținere și exploatare a aparaturii și instalațiilor de cercetare, precum și alte activități asemănătoare.

Articolul 13

Personalul de cercetare-dezvoltare obține pentru încadrarea pe funcție atestarea de cercetator principal, inginer de dezvoltare tehnologică sau asistent, precum și gradul profesional corespunzător funcției în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță.

Articolul 14

Metodologia de încadrare pe funcții și grade profesionale a personalului de cercetare-dezvoltare prevăzut la art. 11 se stabilește de fiecare unitate de cercetare-dezvoltare, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 15

Personalul din activitatea auxiliara și din aparatul funcțional al instituțiilor de cercetare-dezvoltare, prevăzut la art. 7 lit. b) și c), se încadrează pe funcții stabilite de prevederile legale în vigoare.

Articolul 16

Numărul de posturi pe funcții și grade profesionale se propune de consiliul științific și se aproba de consiliul de administrație al instituției, respectiv de organele de conducere echivalente, în concordanta cu necesitățile și resursele financiare ale acesteia.