LexistoriaDreptul la drept.

Finanțarea serviciilor sociale

Azi

OG 68/2003 · 7 articole

Articolul 51

Serviciile sociale se finanțează din următoarele surse:

a) bugetul de stat;

b) bugetul local al județului, respectiv al municipiului București;

c) bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului București;

d) donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate;

e) fonduri externe rambursabile și nerambursabile;

f) contribuția persoanelor beneficiare;

g) alte surse de finanțare, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 52

De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru:

a) finanțarea programelor de interes național, elaborate pe baza programelor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, în scopul înființării, dezvoltării și susținerii serviciilor sociale;

b) finanțarea înființării unor instituții de asistență socială pilot.

Articolul 53

Din bugetele locale ale județelor, respectiv al municipiului București, se alocă fonduri pentru:

a) finanțarea serviciilor sociale specializate;

b) finanțarea în parteneriat cu până la 50% a serviciilor sociale cu caracter primar furnizate la nivelul consiliilor locale;

c) finanțarea integrală sau finanțarea în parteneriat a înființării, organizării și funcționării unor instituții de asistență socială.

Articolul 53¹

Din bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului București, se alocă fonduri pentru:

a) finanțarea serviciilor sociale cu caracter primar;

b) subvenționarea serviciilor sociale realizate de furnizorii acreditați;

c) finanțarea sau finanțarea în parteneriat a înființării, organizării și funcționării unor instituții de asistență socială organizate la nivel de municipii, orașe sau comune.

Articolul 53²

Autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă în bugetele proprii fonduri necesare pentru servicii sociale, care vor fi alocate cu prioritate beneficiarilor din zonele defavorizate.

Articolul 53³

(1) Finanțarea serviciilor sociale din sursele publice se face pe principiul concurenței și al eficienței.

(2) Furnizorii de servicii sociale, publici sau privați, au acces nediscriminatoriu la sursele publice de finanțare, în condițiile legii.

Articolul 54

De la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se finanțează serviciile medicale furnizate pe baza de contract încheiat de furnizorul de servicii cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază funcționează.