LexistoriaDreptul la drept.

Anexa nr. 2

Azi

MONITORIZAREA

Capitolul IObiective generale și programe de monitorizare pentru apa destinată consumului uman

1. Programele de monitorizare instituite în temeiul art. 13 alin. (4) din ordonanță sunt întocmite astfel încât să asigure:

a) verificarea eficacității măsurilor instituite pentru a controla riscurile la adresa sănătății umane pe tot parcursul lanțului de aprovizionare cu apă din bazinul hidrografic, de la captare la tratare, înmagazinare și distribuție, precum și îndeplinirea obiectivului la punctul de conformitate, respectiv că apa este sanogenă și curată;

b) furnizarea informațiilor cu privire la calitatea apei potabile pentru a demonstra că sunt respectate obligațiile prevăzute la art. 4 alin. (1)-(6) din ordonanță și că sunt respectate valorile parametrilor stabiliți în conformitate cu art. 5 din ordonanță;

c) identificarea celor mai adecvate mijloace de reducere a riscului pentru sănătatea umană.

2. Programele de monitorizare instituite în conformitate cu art. 13 din ordonanță, fie că sunt incluse în planurile de siguranță a apei întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 2.721/2.551/2.727/2022 privind aprobarea cadrului general pentru planurile de siguranță a apei, precum și pentru stabilirea responsabilităților autorităților competente și ale producătorilor și/sau distribuitorilor de apă privind întocmirea, evaluarea și avizarea planurilor de siguranță a apei sau sunt întocmite ca atare de furnizorul de apă, includ unul sau mai multe din următoarele elemente:

a) planul de prelevare și analiză a probelor de apă pentru fiecare zonă de aprovizionare cu apă;

b) parametrii pentru care se înregistrează măsurători în cadrul unui proces continuu de monitorizare, după caz;

c) în plus, programele de monitorizare pot include inspectarea de către furnizorul de apă a înregistrărilor privind funcționalitatea și întreținerea echipamentelor din stația de tratare, rezervorul de înmagazinare și rețeaua de distribuție a apei, în conformitate cu procedurile tehnice/instrucțiunile de lucru prevăzute în sistemul de management al calității, precum și inspectarea de către furnizorul de apă a zonei de captare a apei și a infrastructurii aferente tratării, depozitării și distribuției, fără a aduce atingere cerințelor de monitorizare prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. c) și art. 10 alin. (1) lit. b) din ordonanță.

3. Programele de monitorizare includ un program operațional de monitorizare, care oferă o înțelegere rapidă a problemelor legate de performanța operațională și de calitatea apei și care permite aplicarea rapidă a măsurilor de remediere preplanificate. Programele operaționale trebuie să fie specifice aprovizionării cu apă potabilă, ținând cont de rezultatele identificării pericolelor și evenimentelor periculoase, precum și de rezultatele evaluării riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare, scopul acestora fiind de a confirma eficacitatea tuturor măsurilor de monitorizare legate de captare, tratare, distribuție și înmagazinare. Programul operațional de monitorizare include monitorizarea parametrului turbiditate pentru a controla la intervale regulate eficacitatea îndepărtării fizice prin procesele de filtrare, în conformitate cu valorile de referință și frecvențele indicate în tabel. Cerințele nu se aplică apelor subterane în cazul în care turbiditatea este cauzată de fier și mangan.

Parametru indicator al funcționăriiValoare de referință
Turbiditate la stația de aprovizionare cu apă0,3 UNT în 95% din probe și niciuna care să depășească 1 UNT
Volumul (mc) de apă distribuit sau produs în fiecare zi în interiorul unei zone de aprovizionareFrecvența minimă de prelevare și analiză
Mai puțin sau egal cu 1.000 mcsăptămânal
Între 1.000 și 10.000 mczilnic
Peste 10.000 mccontinuu

Programul operațional de monitorizare include și monitorizarea următorilor parametri în apa brută pentru a controla eficacitatea proceselor de tratare împotriva riscurilor microbiologice:

ParametruValoare de referințăUnitate de măsurăNotă
Colifagi somatici50 (pentru apa brută)Unități formatoare de plăci (UFP/100 ml)Acest parametru trebuie măsurat în cazul în care evaluarea riscurilor indică oportunitatea acestei monitorizări. În cazul în care prezența sa este constatată în apa brută în concentrații > 50 UFP/100 ml, ar trebui analizat după treptele de tratare pentru a se determina reducerea logaritmică de către barierele existente și pentru a se evalua dacă riscul de pătrundere a virusurilor patogene este ținut sub control în mod suficient.

4. Programele de monitorizare sunt evaluate în mod continuu de către furnizorii de apă și sunt actualizate ori de câte ori este nevoie și sunt avizate de către direcțiile de sănătate publică cel puțin o dată la 6 ani.

Capitolul IIParametri și frecvențe de prelevare

Secțiunea 1Lista parametrilor

1. Grupul A de parametri Următorii parametri sunt monitorizați de furnizorul de apă cu frecvențele de monitorizare prevăzute în tabelul 1 din secțiunea 2:

a) Escherichia coli (E. coli), enterococi intestinali, bacterii coliforme, număr de colonii la 22°C, Clostridium perfringens (inclusiv sporii), acest parametru analizându-se în cazul sistemelor de aprovizionare cu apă din surse de suprafață sau mixte, culoare, turbiditate, gust, miros, pH, conductivitate, amoniu, nitriți, clor rezidual liber, duritate;

b) alți parametri identificați ca fiind relevanți în cadrul programului de monitorizare, respectiv parametrii suplimentari stabiliți în conformitate cu art. 5 alin. (2) din ordonanță, și, dacă este cazul, parametri identificați prin evaluarea riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare, astfel cum se prevede la art. 9 din ordonanță și capitolul III din prezenta anexă;

c) amoniu și nitriți în cazul în care este folosită tratarea cu cloramină;

d) aluminiu și fier dacă sunt utilizate ca substanțe chimice de tratare a apei;

e) producătorul și/sau distribuitorul de apă asigură prelevarea și analizarea periodică a unei probe de apă de la ieșirea fiecărui rezervor de înmagazinare în funcțiune, pentru a verifica conformarea cu valorile parametrilor: bacterii coliforme, E. coli, enterococi, număr de colonii la 22°C, turbiditate și clor rezidual liber. Escherichia coli și enterococii intestinali sunt considerați parametri-cheie și nu pot face obiectul unei reduceri a frecvenței de monitorizare în virtutea evaluării riscurilor sistemului de aprovizionare. În schimb frecvența de monitorizare poate fi crescută dacă se constată situațiile prevăzute la art. 9 alin. (4) lit. b) din ordonanță.

2. Grupul B de parametri Pentru a determina conformitatea tuturor parametrilor la valorile stabilite în ordonanță, toți ceilalți parametri care nu sunt analizați în cadrul grupului A de parametri și care sunt stabiliți în conformitate cu art. 5 din ordonanță, cu excepția parametrilor Legionella și plumb, sunt monitorizați conform frecvențelor indicate în tabelul 1 din secțiunea 2, cu excepția cazului în care este fixată o frecvență diferită de prelevare pe baza evaluării riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare realizate în conformitate cu art. 9 din ordonanță și capitolului III din prezenta anexă, în cadrul planurilor de siguranță a apei.

Secțiunea a 2-aFrecvențele de prelevare Tabelul 1. Frecvența minimă de prelevare și de analiză pentru monitorizarea conformității

Volumul de apă distribuit sau produs zilnic într-o zonă de aprovizionare cu apă (ZAP) exprimat în mc (a se vedea notele 1 și 2)Parametrii din grupul A, nr. de probe/anParametrii din grupul B, nr. probe/an
< 102 (a se vedea nota 4)1 la 2 ani (a se vedea nota 4)
≥ 10≤ 10021 (a se vedea nota 5)
> 100≤ 1.00041
> 1.000≤ 10.0004 pentru primii 1.000 mc/zi + 3 pentru fiecare tranșă suplimentară de 1.000 mc/zi și fracțiune de tranșă din volumul total (a se vedea nota 3)1 pentru primii 1.000 mc/zi + 1 pentru fiecare tranșă suplimentară de 4.500 mc/zi și fracțiune de tranșă din volumul total (a se vedea nota 3)
> 10.000≤ 100.0003 pentru primii 10.000 mc/zi + 1 pentru fiecare tranșă suplimentară de 10.000 mc/zi și fracțiune de tranșă din volumul total (a se vedea nota 3)
> 100.00012 pentru primii 100.000 mc/zi + 1 pentru fiecare tranșă suplimentară de 25.000 mc/zi și fracțiune de tranșă din volumul total (a se vedea nota 3)

NOTE:

1. O zonă de aprovizionare este o zonă geografică determinată în care apa destinată consumului uman provine din una sau mai multe surse și în care calitatea apei poate fi considerată aproximativ uniformă.

2. Volumele se calculează ca medii pe parcursul unui an calendaristic. Numărul de locuitori dintr-o zonă de aprovizionare poate fi folosit în loc de volumul de apă pentru a determina frecvența minimă, pe baza unui consum de apă estimat de 200 l/(zi*persoană).

3. Frecvența indicată se calculează după cum urmează: de exemplu, 4.300 mc/zi = 16 probe/an pentru parametrii din grupul A (4 pentru primii 1.000 mc/zi + 12 pentru 3.300 mc/zi suplimentari).

4. Frecvențele se aplică pentru furnizorii de apă individuali care furnizează mai puțin de 10 m³/zi în situația în care apa este produsă ca parte ori în scopul unei activități comerciale sau publice și atât timp cât parametrii sunt conformi cu valorile din anexa nr. 1 .

5. Frecvența prelevării poate fi redusă în condițiile în care 2 ani consecutivi toți parametrii stabiliți în conformitate cu art. 5 din ordonanță sunt conformi cu valorile din anexa nr. 1 , cu condiția ca toți parametrii să fie monitorizați apoi cu frecvența din prezentul tabel, cel puțin o dată la 6 ani. În situațiile în care este integrată o nouă sursă de apă în sistemul de aprovizionare sau se efectuează modificări ale sistemului respectiv, se aplică din nou monitorizarea pentru 2 ani consecutivi după care se poate decide scăderea frecvenței de monitorizare în condițiile de mai sus. Normele de supraveghere, monitorizare și inspecție a calității apei potabile stabilesc frecvențele de monitorizare pentru monitorizarea operațională efectuată de furnizorul de apă și monitorizarea de audit efectuată de direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București.

Capitolul IIIEvaluarea și gestionarea riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare cu apă

1. Pe baza rezultatului evaluării riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare, astfel cum este menționată la art. 9 din ordonanță, parte a planurilor de siguranță ale apei, direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București decide extinderea listei parametrilor avuți în vedere pentru monitorizare și mărirea frecvenței de prelevare indicate la capitolul II din prezenta anexă, pentru una sau mai multe aprovizionări cu apă potabilă, în cazul în care apare oricare dintre următoarele situații:

a) dacă se constată că lista parametrilor sau frecvența de monitorizare nu sunt suficiente pentru a îndeplini obligațiile impuse în temeiul art. 13 alin. (1) și (2) ;

b) dacă se constată că este necesară o monitorizare suplimentară în sensul art. 13 alin. (7) din ordonanță ;

c) este necesar să se furnizeze garanții că măsurile de control al riscurilor asupra sănătății sunt eficace, așa cum este prevăzut la pct. 1 lit. a) din capitolul I al prezentei anexe;

d) este necesar să se mărească frecvențele de prelevare în temeiul art. 8 alin. (8) lit. a) din ordonanță .

2. Pe baza rezultatului evaluării riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare, parte a planurilor de siguranță ale apei, furnizorii de apă pot să reducă lista parametrilor de monitorizat și/sau pot reduce frecvența de prelevare indicată la capitolul II din prezenta anexă, pentru una sau mai multe zone de aprovizionare cu apă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

a) locul și frecvența de prelevare se stabilesc în funcție de originea parametrului, precum și în funcție de variabilitatea și tendințele pe termen lung privind concentrația acestuia, ținând seama de cerințele de conformare la punctele de conformitate, așa cum sunt prevăzute la art. 6 din ordonanță;

b) pentru a reduce frecvența minimă de prelevare a unui parametru, rezultatele obținute pe baza probelor prelevate în conformitate cu frecvența de prelevare prevăzută în normele în vigoare, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, de la punctele de prelevare reprezentative pentru întreaga zonă de aprovizionare sunt toate mai mici de 60% din valoarea parametrului prevăzută în anexa nr. 1 ;

c) pentru a elimina un parametru din lista de parametri care trebuie monitorizați, rezultatele obținute pe baza probelor prelevate în conformitate cu frecvența de prelevare prevăzută în normele în vigoare, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, de la punctele de prelevare reprezentative pentru întreaga zonă de aprovizionare, sunt toate mai mici de 30% din parametrul valoric; pentru o evaluare a tendinței pe termen lung, cel puțin o dată la 6 ani se monitorizează din nou parametrul/parametrii eliminat/eliminați, în conformitate cu dispoziția de la nota 5 la tabelul 1 din secțiunea a 2-a a prezentei anexe;

d) pentru a elimina un parametru din lista de parametri care trebuie monitorizați, decizia se bazează pe rezultatul evaluării riscurilor care ține cont de rezultatele monitorizării surselor de apă destinate consumului uman și care confirmă că sănătatea umană este protejată împotriva efectelor negative ale oricărei contaminări a apei destinate consumului uman;

e) pentru a reduce frecvența prelevării unui parametru sau pentru a elimina un parametru din lista parametrilor care trebuie monitorizați, evaluarea riscurilor trebuie să confirme că niciun factor care poate fi anticipat în mod rezonabil nu este susceptibil să provoace o deteriorare a calității apei destinate consumului uman.

3. În cazul în care rezultatele monitorizării care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 2 lit. b)-e) sunt disponibile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, respectivele rezultate ale monitorizării pot fi luate în considerare începând cu această dată, pentru a adapta monitorizarea, ca urmare a evaluării riscurilor care vizează sistemul de aprovizionare. Reducerea frecvențelor de monitorizare sau eliminarea unui/unor parametru/parametri pe baza evaluării riscurilor este avizată de direcția de sănătate publică județeană și/sau a municipiului București.

Capitolul IVMetodele de prelevare a probelor și punctele de prelevare

1. Punctele de prelevare se stabilesc astfel încât să se asigure corespondența cu punctele de conformitate definite la art. 6 alin. (1) din ordonanță. Pentru anumiți parametri pot fi prelevate probe din zona de aprovizionare sau de la stația de tratare dacă se demonstrează că nu există modificări nefavorabile ale valorilor măsurate ale parametrilor în cauză. Stabilirea planului de prelevare va avea în vedere, în măsura posibilităților, distribuția egală în timp și spațiu a probelor prelevate.

2. Prelevarea de probe la punctul de conformitate îndeplinește următoarele cerințe:

a) probele de conformitate pentru anumiți parametri chimici (în special, cupru, plumb și nichel) se iau din primul fir de apă al robinetului consumatorului. Pe durata unei zile trebuie să se preleveze, în mod aleatoriu, o probă cu un volum de 1 litru. Se pot utiliza metode alternative care necesită o perioadă fixă de stagnare și care reflectă mai bine situația la nivel național, cum ar fi cantitatea medie săptămânală utilizată de către consumatori, cu condiția ca, la nivelul zonei de aprovizionare, acest lucru să nu conducă la un număr mai redus de cazuri de neconformare decât cel obținut prin metoda momentului ales în mod aleatoriu pe durata unei zile;

b) probele de verificare a conformității parametrilor microbiologici la punctul de conformitate se prelevează și se manipulează potrivit scopului de prelevare B corespunzător standardului SR EN ISO 19458, Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.

3. Prelevările pentru depistarea bacteriei Legionella în sistemele de distribuție casnică sunt efectuate la punctele cu risc de proliferare ale bacteriei Legionella, la punctele reprezentative pentru expunerea sistemică la Legionella sau la ambele. Institutul Național de Sănătate Publică elaborează un ghid privind metodele de prelevare a probelor, inclusiv pentru Legionella, disponibil pe pagina web a instituției.

4. Prelevarea de probe din rețeaua de distribuție, cu excepția prelevării probelor de la robinetele consumatorilor, respectă standardul SR ISO 5667-5 Calitatea apei. Prelevare. Partea 5: Ghid pentru prelevarea apei potabile din stațiile de tratare și rețeaua de distribuție. Pentru parametrii microbiologici, prelevarea de probe din rețeaua de distribuție se realizează și se manipulează potrivit scopului de prelevare A corespunzător standardului SR EN ISO 19458 Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.