(1) Valorile parametrilor stabilite potrivit prevederilor art. 5 pentru parametrii de calitate prevăzuți în tabelele A-D ale anexei nr. 1 trebuie respectate în următoarele puncte:

a) în cazul apei potabile furnizate printr-o rețea de distribuție, în punctul din interiorul unei incinte sau al unei unități în care apa este furnizată din robinetele folosite în mod normal pentru apa potabilă;

b) în cazul apei potabile furnizate dintr-o cisternă, în punctul în care apa curge din cisternă;

c) în cazul apei potabile îmbuteliate în sticle sau în recipiente, în punctul în care apa este îmbuteliată în sticle sau în recipiente;

d) în cazul apei potabile folosite într-o întreprindere cu profil alimentar, în punctul în care apa este utilizată în întreprinderea respectivă.

(2) Dacă se constată, prin analize de laborator, că pentru apa potabilă recoltată în punctul de conformitate prevăzut la alin. (1) lit. a) valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite în conformitate cu art. 5 , având drept cauză sistemul de distribuție interioară sau întreținerea acestuia, se consideră că au fost îndeplinite obligațiile care revin furnizorului de apă potabilă în temeiul prezentului articol și art. 14 alin. (2) , fără a aduce atingere art. 10 în ceea ce privește spațiile prioritare.

(3) În cazul situației prevăzute la alin. (2) , dacă se constată că există riscul ca apa potabilă să nu respecte valorile parametrilor de calitate stabilite în conformitate cu art. 5 , se aplică următoarele măsuri:

a) furnizorii de apă potabilă iau măsuri pentru reducerea sau eliminarea riscului de nerespectare a valorilor parametrilor precum consilierea utilizatorilor cu privire la măsurile de remediere posibile pe care le pot lua sau alte măsuri adecvate de tratare pentru a modifica natura sau proprietățile apei înainte să fie furnizată, astfel încât să se reducă sau să se elimine riscul ca apa potabilă să nu respecte valorile parametrilor după furnizare;

b) direcțiile se sănătate publică județene, respectiv a municipiului București informează și consiliază consumatorii vizați cu privire la eventualele măsuri suplimentare pe care ar trebui să le întreprindă.