(1) Lucrările publice prevăzute la art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor reprezintă acele investiții care vizează realizarea de construcții noi sau intervenții la construcții existente, care îndeplinesc cel puțin unul din următoarele criterii:
a) cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții se finanțează total sau parțial din fonduri publice;
b) beneficiarul lucrărilor sau titularul autorizației de construire sau de desființare este autoritate/instituție publică, inclusiv entitate aflată în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea acesteia.
(2) Termenul construcție în sensul prevăzut la alin. (1) include atât clădirile civile și industriale, cât și construcțiile inginerești, infrastructurile tehnico-edilitare, de transport, energetice, hidrotehnice, agricole sau de protecție a mediului, precum și instalațiile aferente acestora.