(1) Indiferent de forma de gestiune adoptată, în virtutea competentelor și atribuțiilor ce le revin potrivit legii, autoritățile administrației publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a serviciilor de administrare a domeniului public și privat, respectiv a programelor de dezvoltare a infrastructurii edilitar-urbane, precum și dreptul și obligația de a monitoriza și de a controla:

a) modul de respectare și de îndeplinire de către operatori a obligațiilor contractuale asumate;

b) calitatea, cantitatea și eficienta serviciilor furnizate/prestate;

c) respectarea indicatorilor de performanță stabiliți în contractele de delegare a gestiunii;

d) respectarea procedurii de fundamentare, avizare și aprobare a prețurilor și tarifelor pentru serviciile de administrare a domeniului public și privat;

e) modul de administrare, exploatare, întreținere și menținere în funcțiune, dezvoltare și/sau modernizare a infrastructurii edilitar-urbane încredințate prin contractul de delegare a gestiunii.

(2) Indiferent de forma de gestiune adoptată, activitățile propriu-zise de gestiune, exploatare și funcționare desfășurate/prestate în cadrul serviciilor de administrare a domeniului public și privat constituie activități relevante și sunt supuse reglementărilor în vigoare privind achizițiile publice.