LexistoriaDreptul la drept.

Dispozitii generale

Azi

OG 77/2004 · 3 articole

Articolul 1

Prezenta ordonanță are ca obiect stimularea asocierii proprietarilor de paduri private, persoane fizice și/sau juridice, în scopul gospodăririi durabile a acestora.

Articolul 2

Principiile care stau la baza prevederilor prezentei ordonante sunt:

a) principiul liberei asocieri;

b) respectarea regimului silvic;

c) gospodarirea durabila a pădurilor;

d) principiul teritorialitatii, respectiv al vecinatatii proprietăților forestiere.

Articolul 3

(1) Asocierea în condițiile prezentei ordonante se face între proprietarii de terenuri forestiere aflate, de regula, în vecinatate.

(2) Asociațiile constituite în conformitate cu prevederile prezentei ordonante vor avea ca scop gospodarirea durabila a pădurilor, neputand desfășura alt gen de activități.