LexistoriaDreptul la drept.

OG 8/2012

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul I

Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins: "c) infrastructura calității - infrastructura ce privește domeniile metrologiei, standardizării, acreditării și evaluării conformității, inclusiv certificarea;" 2. Articolul 12 va avea următorul cuprins: Art. 12. - Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului coordonează domeniul infrastructurii calității, precum și activitățile de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 . În acest scop, în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului funcționează o structură corespunzătoare.

Articolul II

Transpunerea legislației Uniunii Europene, la care se face referire în cuprinsul art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 , se face prin hotărâri ale Guvernului elaborate de către autoritățile cu competențe de reglementare în domeniile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

Articolul III

Hotărârile Guvernului aflate în vigoare, adoptate în baza art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată, cu completările ulterioare, rămân în vigoare până la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului care transpun legislația Uniunii Europene adaptată la Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 și la Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului, aferentă domeniilor prevăzute în anexă.