(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii desemnează organismele autorizate să aplice sau să supravegheze procedura de evaluare a conformității cu specificațiile sau a caracterului adecvat pentru utilizare.

(2) Atestarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, în conformitate cu prevederile art. 5 din Regulamentul delegat (UE) 2020/203, se face prin acreditare de către organismul național de acreditare.

(3) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii notifică Comisiei Europene și celorlalte state membre ale Uniunii Europene organismele prevăzute la alin. (1) , indicând domeniul de competență al fiecărui organism și numerele de identificare obținute în prealabil de la Comisia Europeană.

(4) Monitorizarea îndeplinirii, în mod permanent, a cerințelor și criteriilor care au stat la baza deciziei privind desemnarea organismelor notificate se realizează de către organismul național de acreditare, potrivit procedurilor acestuia.

(5) În cazul în care un organism notificat nu mai îndeplinește criteriile care au stat la baza desemnării acestuia, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii retrage aprobarea acordată și informează imediat Comisia Europeană și celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la aceasta.

(6) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ia măsurile necesare pentru ca un organism pe care l-a notificat să își păstreze statutul care i-a fost conferit, în cazul în care Comisia Europeană îl informează că acesta nu mai îndeplinește criteriile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/203 și cu privire la modificările necesare.

(7) În cazul în care Ministerul Transporturilor și Infrastructurii consideră că un organism notificat de un alt stat membru al Uniunii Europene nu îndeplinește criteriile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/203, aduce acest lucru la cunoștința Comitetului pentru taxarea rutieră electronică care asistă Comisia Europeană.

(8) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii o procedură privind:

a) desemnarea organismelor de evaluare a conformității cu specificațiile sau a caracterului adecvat pentru utilizare;

b) notificarea către Comisia Europeană și către celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor prevăzute la lit. a) ;

c) măsurile necesare pentru ca un organism notificat conform lit. b) să își păstreze statutul care i-a fost conferit, în situația prevăzută la alin. (6) .

(9) Organismele notificate de România fac parte din grupul de coordonare al organismelor notificate, ca grup de lucru al Comitetului pentru taxarea rutieră electronică prevăzut la alin. (7) .