(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentei ordonanțe se realizează în condițiile și cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 , ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.
(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopul prevăzut la art. 19 și 20 , se limitează la tipurile de date prevăzute în anexă.
(3) În cazul cererilor privind actualizarea, rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal, termenul privind transmiterea răspunsului către persoana vizată este de 60 de zile de la data primirii cererii.
(4) Persoanele ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) au dreptul să obțină, fără întârzieri nejustificate, informații cu privire la datele cu caracter personal care au fost puse la dispoziția entităților/autorităților sau punctelor naționale de contact, inclusiv data solicitării și entitatea/autoritatea/punctul național de contact care le-a solicitat.
(5) Orice persoană care se consideră vătămată, prin prelucrarea datelor cu caracter personal, în aplicarea prezentei ordonanțe, are dreptul de a formula plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau la instanța competentă, soluționarea acesteia realizându-se în temeiul prevederilor Legii nr. 363/2018 .