LexistoriaDreptul la drept.

Dispozitii generale

Azi

OG 81/2004 · 6 articole

Articolul 1

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, se pot înființa, cu aprobarea autorității publice centrale care raspunde de silvicultura, crescatorii de vanat și complexuri de vânătoare.

Articolul 2

În sensul prezentei ordonante urmatorii termeni se definesc astfel:

a) crescatorie de vanat - sistemul de amenajari, instalații și constructii în care, prin tehnologie specifică, se produc exemplare aparținând unei singure specii de fauna, prevăzută de Legea fondului cinegetic și a protectiei vanatului nr. 103/1996 , republicată, în scopul valorificarii pentru consum sau pentru popularea fondurilor de vânătoare;

b) complex de vânătoare - sistemul format din una sau mai multe crescatorii de vanat, suprafete de teren, amenajari și instalații specifice constituite intr-o incinta unitara pentru izolarea și controlul populatiei speciei respective în care se realizează cresterea exemplarelor din speciile de fauna prevăzute de Legea nr. 103/1996 , republicată, în scopul valorificarii pentru consum, atât pentru popularea fondurilor de vânătoare, cat și pentru recoltarea acestora prin diverse moduri în interiorul complexurilor.

Articolul 3

După scopul pentru care se infiinteaza, crescatoriile de vanat pot fi:

a) crescatorii de vanat destinate producerii de material biologic selectionat, pentru acțiuni de populare și repopulare a fondurilor de vânătoare cu vanat;

b) crescatorii de vanat destinate cresterii intensive a unor exemplare din specii de vanat, în scopul valorificarii produselor obtinute.

Articolul 4

Complexurile de vânătoare se infiinteaza pentru obtinerea de exemplare din speciile de vanat, în scopul valorificarii pentru consum, atât pentru popularea fondurilor de vânătoare, cat și pentru recoltarea acestora prin diverse moduri în interiorul complexurilor.

Articolul 5

(1) Crescatoriile de vanat și complexurile de vânătoare se pot înființa pe toate categoriile de teren aflate în extravilanul localitatilor, cu acordul proprietarilor sau, după caz, al administratorilor acestora.

(2) Terenul pe care se infiinteaza crescatoriile de vanat și complexurile de vânătoare își schimba folosință și destinația potrivit legii.

(3) Suprafața minima pe care se infiinteaza complexurile de vânătoare este de 150 ha.

Articolul 6

Regimul juridic al exemplarelor din speciile de vanat din crescatoriile de vanat și din complexurile de vânătoare este diferit, din punct de vedere al perioadei de vânătoare, de regimul juridic al exemplarelor din speciile de vanat liber, respectiv de cel care face obiectul gestiunii fondurilor de vânătoare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 103/1996 , republicată, și ale reglementarilor tehnice emise în aplicarea prevederilor legii.