LexistoriaDreptul la drept.

Functionarea crescatoriilor de vanat și a complexurilor de vânătoare

Azi

OG 81/2004 · 4 articole

Articolul 9

Principiile care stau la baza infiintarii și funcționarii crescatoriilor de vanat și a complexurilor de vânătoare sunt urmatoarele:

a) folosirea unei tehnologii de crestere cu randament ridicat în crescatoriile de vanat și în complexurile de vânătoare;

b) izolarea, printr-o imprejmuire, a exemplarelor din speciile de vanat din crescatoriile de vanat și din complexurile de vânătoare de cele existente în cuprinsul fondurilor de vânătoare;

c) asigurarea asistentei de specialitate sanitara veterinara în scopul prevenirii aparitiei și raspandirii unor epizootii care sunt favorizate de condițiile de densitate din cuprinsul acestora.

Articolul 10

Deținătorul crescatoriei de vanat și/sau a complexului de vânătoare este obligat să asigure, pe specii, evidenta primara a exemplarelor care intra, a celor valorificate, precum și a numarului celor care au fost produse în crescatoria de vanat sau în complexul de vânătoare respectiv, în conformitate cu normele prevăzute de lege și cu reglementarile proprii ale deținătorului privind inventarierea.

Articolul 11

(1) Crescatoriile de vanat și complexurile de vânătoare înființate în scopul asigurarii de material biologic necesar acțiunilor de populare a fondurilor de vânătoare funcționează în baza unor tehnologii adecvate pastrarii caracterului salbatic al exemplarelor din speciile aflate în crescatoriile de vanat și în complexurile de vânătoare, astfel încât acestea să se adapteze cu usurinta la mediul natural de viața din cuprinsul fondurilor de vânătoare.

(2) Înființarea se realizează pe categorii de teren cu condiții compatibile celor existente în mediul natural de viața al speciilor de vanat.

(3) Desfășurarea activității este coordonata de un specialist în domeniul cinegetic.

(4) Complexurile de vânătoare vor fi realizate din două spatii distincte, cu posibilitatea de control strict al schimbului dintre acestea:

a) spatiul pentru înmulțirea propriu-zisa a vanatului, care se poate imparti, la randul sau, în mai multe subunitati, în functie de specia și de tehnologia de crestere aleasa;

b) spatiul destinat recoltarii vanatului, amenajat corespunzător modalitatilor pentru care este organizata recoltarea.

Articolul 12

Detinatorii crescatoriilor de vanat și/sau ai complexurilor de vânătoare, aflate în functiune sau în construcție la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, sunt obligati să obțină autorizatia de functionare și sa functioneze în condițiile stabilite de aceasta, în termen de un an de la data intrarii ei în vigoare.