(1) Pentru mărfurile străine care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se va proceda la antrepozitare, în condițiile scutirii de la plata garantării drepturilor de import.
(2) Introducerea și scoaterea mărfurilor din antrepozite se vor efectua numai sub supraveghere vamală.
(3) Evidenta intrărilor și ieșirilor de mărfuri se va efectua potrivit protocolului încheiat cu autoritatea vamală în baza normelor legale aplicabile.
(4) În primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor străine se vor întocmi formalitățile vamale aferente importurilor și se vor efectua plățile privind obligațiile fiscale la bugetul de stat, respectiv taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată, comisionul vamal.
(5) Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, comercializarea mărfurilor străine prin astfel de magazine este considerată export, pentru care se vor întocmi formalitățile specifice exportului și se vor aplica prevederile art. 11 lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată.
(6) Pe declarațiile vamale de export se vor face următoarele mențiuni:
a) destinatar: "persoane fizice aflate în trafic extern";
b) condiții de plata: "numerar" sau "card electronic";
c) moneda plății: "devize cotate de Banca Națională a României".