LexistoriaDreptul la drept.

Modificarea *) privind taxa pe valoarea adăugată

Azi

OG 86/2003 · 1 articole

Articolul VIII

Literele b) și b¹) ale alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr. 345/2002 *) privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 1 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și vor avea următorul cuprins:b) prin compensarea efectuată de organele fiscale la cerere sau din oficiu, după caz, cu obligații datorate și neachitate către bugetul de stat, obligații datorate la fondul de risc provenind din plățile efectuate de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de garant, aferente ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor și altor costuri, precum și din neplata comisionului de risc de către agenții economici beneficiari ai creditelor externe garantate de stat, inclusiv dobânzile și penalitățile de orice fel aferente acestora; b¹) prin compensarea efectuată de organele fiscale la cerere sau din oficiu, după caz, cu obligații datorate și neachitate către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetele locale, inclusiv accesoriile aferente acestora. În vederea efectuării compensării organele fiscale teritoriale trebuie să solicite în scris organelor teritoriale competente ale ordonatorilor de credite, care răspund, conform legii, de colectarea veniturilor respective, comunicarea cuantumului obligațiilor datorate și neachitate către aceste bugete și/sau fonduri. În cazul necomunicării în termen de 12 zile de la data solicitării a acestor informații se considera că nu exista datorii către bugetele și/sau fondurile respective;