(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Consiliul de supraveghere are competența să ceară informații și documente administratorului infrastructurii, solicitanților și oricărei alte părți implicate. Informațiile și documentele solicitate vor fi furnizate fără întârziere.

(2) Consiliul de supraveghere acționează fără a aduce atingere competențelor Consiliului Concurenței de a aplica dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul transportului feroviar.

(3) În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale legale, Consiliul de supraveghere va putea exercita puterile de inspecție prevăzute de Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Personalul abilitat cu puteri de inspecție, potrivit art. 36 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate aplica amenzi conform dispozițiilor art. 55 alin. (2) din același act normativ, care se aplică în mod corespunzător.