Consiliul de supraveghere poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 3% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina:
a) să se conformeze măsurilor dispuse prin decizie a Consiliului de supraveghere în îndeplinirea atribuțiilor sale;
b) să furnizeze în mod complet și corect informațiile care le-au fost cerute conform prevederilor art. 31² alin. (1), în situația în care nefurnizarea informațiilor solicitate persistă chiar și după un nou termen de răspuns stabilit de către Consiliul de supraveghere;
c) să se supună inspecției realizate pentru îndeplinirea atribuțiilor Consiliului de supraveghere.