(1) În situația persoanelor care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj doresc să caute un loc de muncă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene și au primit aprobare pentru menținerea plății indemnizației de șomaj din partea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate, plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) se suspendă pe o perioadă de cel mult 3 luni de la data obținerii aprobării.
(2) Prevederile art. 13 alin. (2) lit. a) și c) nu se aplică pe perioada prevăzută la alin. (1).
(3) Perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) nu face parte din perioada de acordare a venitului lunar de completare, prevăzută la art. 8 alin. (2), în situația în care în această perioadă plata indemnizației de șomaj s-a realizat de instituția competentă în materie de șomaj a statului membru al Uniunii Europene, în numele agenției pentru ocuparea forței de muncă și pe cheltuiala acesteia.
(4) Repunerea în plată a venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) după suspendarea în condițiile alin. (1) se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării.
(5) Plata venitului lunar de completare prevăzut la art. 8 alin. (1) pentru perioada de suspendare prevăzută la alin. (3) se face odată cu plata drepturilor beneficiarilor reprezentând venituri de completare pentru luna următoare depunerii cererii prevăzute la alin. (4), respectiv expirării termenului de 3 luni de la data suspendării.