(1) Administrațiile portuare trebuie să se asigure că toate costurile de exploatare a instalațiilor portuare de preluare pentru preluarea și tratarea deșeurilor provenite de la nave, altele decât reziduurile mărfii, sunt acoperite prin perceperea unui tarif de la nave. Aceste costuri cuprind elementele enumerate în anexa nr. 4 .

(2) Sistemul de recuperare a costurilor prevăzut la alin. (1) trebuie să încurajeze navele să predea deșeurile generate și/sau reziduurile mărfii la instalațiile portuare de preluare și să nu le deverseze în mare. În acest sens, în conceperea și funcționarea sistemelor de recuperare a costurilor, administrațiile portuare aplică următoarele criterii:

a) navele plătesc un tarif indirect, indiferent dacă predau sau nu deșeuri într-o instalație portuară de preluare;

b) tariful indirect acoperă:

(i) costurile administrative indirecte;

(ii) o parte semnificativă din costurile operaționale directe, astfel cum este stabilit în anexa nr. 4 , care reprezintă cel puțin 30% din costurile directe totale pentru predarea efectivă a deșeurilor în cursul anului precedent, cu posibilitatea de a lua în considerare și costurile legate de volumul de trafic estimat pentru anul următor;

c) pentru a oferi un stimulent maxim pentru predarea deșeurilor din anexa V la MARPOL 73/78 , altele decât reziduurile mărfii, administrația portuară nu percepe niciun tarif direct pentru aceste deșeuri, pentru a se asigura un drept de predare fără tarife suplimentare bazate pe volumul de deșeuri predate, cu excepția cazului în care volumul de deșeuri predate depășește capacitatea maximă de stocare prevăzută în formularul din anexa nr. 2 ; deșeurile pescuite în mod pasiv intră sub incidența acestui regim, inclusiv a dreptului de predare;

d) pentru a se evita ca utilizatorii portuari să suporte integral costurile de colectare și de tratare a deșeurilor pescuite în mod pasiv, administrația portuară va participa la programele existente de predare a deșeurilor pescuite în mod pasiv care asigură o alternativă de finanțare a costurilor de colectare și de gestionare, pe uscat, a uneltelor de pescuit devenite deșeuri sau a deșeurilor pescuite în mod pasiv, inclusiv la programele de pescuire a deșeurilor finanțate de Uniunea Europeană;

e) pentru a încuraja predarea reziduurilor care provin de la spălarea tancurilor și care conțin substanțe plutitoare persistente cu viscozitate ridicată, administrația portuară poate acorda reduceri tarifare adecvate pentru predarea acestora;

f) tariful indirect nu include deșeurile provenite de la sistemele de epurare a gazelor de eșapament, ale căror costuri sunt acoperite pe baza tipurilor și cantităților de deșeuri predate.

(3) Partea din costuri care nu este acoperită prin tarifarea indirectă, dacă există, este acoperită pe baza tipurilor și cantităților de deșeuri efectiv predate de navă.

(4) Tarifele pot fi diferențiate pe baza următoarelor criterii:

a) categoria, tipul și mărimea navei;

b) furnizarea de servicii pentru nave în afara programului normal de lucru în port; sau

c) caracterul periculos al deșeurilor.

(5) Tarifele sunt reduse pe baza următoarelor criterii:

a) tipul de activitate comercială desfășurată de navă, în special atunci când o navă desfășoară transporturi maritime comerciale pe distanțe scurte;

b) proiectarea, echiparea și exploatarea navei demonstrează că nava produce cantități reduse de deșeuri și își gestionează deșeurile în mod durabil și rațional din punct de vedere ecologic.

(6) Fiecare administrație portuară pune la dispoziția utilizatorilor portuari, în limba română și în limba engleză, valoarea tarifelor percepute și modul de calcul al acestora, din planul de preluare și gestionare a deșeurilor, pentru a asigura utilizatorii portuari că tarifele sunt echitabile, transparente, ușor identificabile și nediscriminatorii, precum și că acestea reflectă costurile instalațiilor și ale serviciilor furnizate și, acolo unde este cazul, utilizate.

(7) APM asigură colectarea datelor de monitorizare privind volumul și cantitatea de deșeuri pescuite în mod pasiv și le raportează Comisiei Europene.