LexistoriaDreptul la drept.

Articolul VIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998

Azi

A înlocuit Legea 235/2003 (până la 3 septembrie 2004), Legea 678/2002 (până la 3 septembrie 2004).

privind regimul zonelor defavorizate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 8 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 5 va avea următorul cuprins: «Art. 5. - O arie geografică poate fi declarată zonă defavorizată pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, dar nu mai mult de 10 ani.» 2. La articolul 6 alineatul (1), după litera c) se introduce litera c¹) cu următorul cuprins: «c¹) scutirea de impozit pe profitul aferent investițiilor noi, pe perioada existenței zonei defavorizate, se aplică numai persoanelor juridice care au obținut înainte de data de 1 iulie 2003 certificatul permanent de investitor în zona defavorizată;» 3. Alineatul (1) al articolului 14¹ va avea următorul cuprins: «Art. 14¹. - (1) Agenții economici care operează în zonele defavorizate beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 6, până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat, conform Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenței.» 4. După alineatul (1) al articolului 14¹ se introduce alineatul (1¹) cu următorul cuprins: «(1¹) În calculul intensității ajutorului de stat se au în vedere costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la data de 15 septembrie 2004.» 5. După alineatul (2) al articolului 14¹ se introduce alineatul (2¹) cu următorul cuprins: «(2¹) Intensitatea ajutorului de stat, prevăzută la art. 14¹ alin. (1), se determină luându-se în calcul ajutorul de stat primit de agenții economici începând cu data de 2 ianuarie 2003.» 6. În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile literelor b), d) și e) ale alineatului (1) al articolului 6.