(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și până la data de 1 ianuarie 2005 se suspendă dispozițiile referitoare la perceperea de comisioane pentru toate operațiunile efectuate în conturile Trezoreriei Statului deschise în evidențele Băncii Naționale a României și, respectiv, interzicerea creditării pe descoperit de cont al statului, prevăzute la art. 7 alin. (2), art. 21, 28 și 29 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004.
(2) Obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor Publice față de Banca Națională a României, reprezentând comisioane și orice alte sume neplătite în perioada 30 iulie 2004 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21, 28 și 29 din Legea nr. 312/2004 se scutesc de la plată.