LexistoriaDreptul la drept.

OUG 1/2004

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă art. 1¹ -1⁵ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopțiile internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 9 octombrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2002 , cu modificările ulterioare.

Articolul II

Cererile pentru încuviințarea adopției copiilor români, înaintate de către o persoană sau o familie cu cetățenie străină ori de către o persoană sau o familie cu cetățenie română și cu domiciliul sau reședința în străinătate, în cazul cărora Guvernul a aprobat înaintarea dosarelor către instanțele judecătorești competente până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se soluționează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Elena Dumitru Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție Gabriela Coman, secretar de stat București, 5 februarie 2004. Nr. 1.