(1) În perioada 1 februarie - 31 decembrie 2006 se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante la data de 31 ianuarie 2006, din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) ocuparea următoarelor posturi:
a) cele care se majorează conform prezentei ordonanțe de urgență;
b) cele vacante la data de 31 ianuarie 2006, aferente structurilor cu sarcini privind integrarea în Uniunea Europeană;
c) posturile unice, ale căror atribuții specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităților și instituțiilor publice, posturile din cadrul serviciilor celor două Camere ale Parlamentului, posturile din cadrul autorităților administrației publice locale, posturile din cadrul Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, Consiliului Legislativ, precum și posturile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe;
d) cele pentru care s-au demarat procedurile de organizare a concursurilor pentru ocuparea acestora;
e) posturile din aparatul sistemului judiciar și celelalte categorii de personal din autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în implementarea angajamentelor asumate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 și prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007;
f) încadrarea promoției de absolvenți din anul 2006 ai instituțiilor de învățământ proprii, din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
g) promovarea pe un post vacant, într-un grad profesional superior, pe bază de examen sau concurs organizat la nivelul autorității sau instituției publice;
h) posturi cu atribuții de control din Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Ocuparea posturilor prevăzute la alin. (2) se va face, în condițiile legii, pe răspunderea ordonatorilor principali de credite.