În termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului se reglementează:
a) organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru intemperii și calamități;
b) organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru situații speciale de urgență;
c) organizarea și funcționarea Centrului național de coordonare și conducere a intervenției și a centrelor județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției, precum și relația acestora cu comitetele pentru situații de urgență;
d) organizarea și funcționarea Centrului operațional de comandă al Guvernului;
e) organizarea și funcționarea Platformei naționale pentru reducerea riscurilor la dezastre;
f) organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic.