(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, începând cu a treia zi de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate se poate înregistra ca alegător prin corespondență, prin intermediul unui formular online, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau de reședință și adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență, la care alegătorul anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 288/2015 , cu modificările și completările ulterioare, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, plicurile exterioare sigilate trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 4 zile înaintea datei votării inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență.

(3) La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, alegătorii sunt notificați prin intermediul poștei electronice de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la recepționarea sau, după caz, nerecepționarea plicurilor exterioare de către birourile electorale competente.

(4) La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, alegătorul pentru care biroul electoral pentru votul prin corespondență nu a înregistrat primirea plicului exterior în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 , cu modificările și completările ulterioare, își poate exercita dreptul de vot la acel scrutin la secțiile de votare.

(5) La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, în cazul în care în același plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot de același fel, acestea sunt declarate nule de biroul electoral pentru votul prin corespondență.

(6) La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, în cazul în care se constată deteriorări ale sigiliului plicului exterior care nu sunt de natură să afecteze integritatea votului prin corespondență, biroul electoral pentru votul prin corespondență nu anulează respectivul plic exterior.