LexistoriaDreptul la drept.

Drepturi și îndatoriri specifice

Azi

OUG 10/2004 · 25 articole

Secțiunea 1 — Drepturile personalului vamal

Articolul 10

(1) Personalul vamal beneficiază de protecția legii și este apărat de orice ingerință sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influențeze libertatea de apreciere, de execuție, de decizie sau de control, cu consecințe grave asupra îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

(2) Personalul vamal supus ingerințelor, influenței sau oricărei alte forme de presiune este îndreptățit să ceară șefului său direct și, în cazul în care nu este mulțumit de măsurile luate, să solicite șefului ierarhic superior înlăturarea constrângerilor care îi alterează libertatea de apreciere, de execuție, de decizie sau de control.

Articolul 11

Personalul vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor are dreptul ca, în afara serviciului, să își exprime liber ideile, opiniile sau convingerile politice, etice, religioase ori de altă natură.

Articolul 12

(1) Abrogat.

(2) Personalul vamal care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierelor beneficiază de un spor de frontieră de 20%, calculat la salariul de bază.

(3) Personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani i se acordă un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează:

a) între 5 ani - 10 ani 3%;

b) între 10 ani - 15 ani 5%;

c) între 15 ani - 20 de ani 7%;

d) peste 20 de ani 10%.

(4) Sporul de stabilitate prevăzut la alin. (3) se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcție corespunzătoare tranșei cuvenite.

(4¹) Personalul vamal care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite beneficiază de un spor de 15%, calculat la salariul de bază.

(5) Munca prestată de personalul vamal în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru asigurarea continuității activității vamale se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază și se aprobă de către conducătorul unității. Munca prestată și plătită în condițiile de mai sus nu se compensează și cu timp liber corespunzător.

(6) Abrogat.

Articolul 13

(1) Programul de lucru al personalului vamal se stabilește prin ordin al conducătorului Autorității Naționale a Vămilor în condițiile prevăzute de lege.

(2) În birourile vamale în care activitatea se desfășoară în schimburi, durata normală a timpului de lucru pentru personalul vamal este de 12 ore consecutiv, fără a putea depăși 48 de ore pe săptămână sau media orelor de muncă, calculată, potrivit legii, pe o perioadă de maximum 3 săptămâni.

Articolul 14

(1) În cursul programului normal de lucru, cu excepția programului desfășurat în schimburi, se poate acorda o pauză de masă de cel mult o jumătate de oră, care nu se include în durata normată a timpului de muncă.

(2) Pauza de masă nu trebuie să afecteze desfășurarea normală a activității vamale.

Articolul 15

Abrogat la 1 ianuarie 2012 · de OUG nr. 71/2011

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.

Articolul 16

(1) La solicitarea agenților economici, a instituțiilor publice sau a instituțiilor private de pregătire profesională, funcționarii publici din cadrul Autorității Naționale a Vămilor pot susține cursuri și alte forme de pregătire și perfecționare profesională în domeniul vamal, pentru personalul acestora.

(2) Modalitățile de participare la acțiunile solicitate se stabilesc prin protocoale între entitățile interesate și Autoritatea Națională a Vămilor.

Articolul 17

Personalul vamal, cu excepția funcționarilor publici de conducere, poate înființa, în condițiile legii, organizații sindicale, poate adera la acestea și poate fi ales în organele de conducere legal constituite.

Articolul 18

Organizațiile sindicale își determină liber scopul pentru care au fost create, structura organizatorică, organele de conducere, drepturile și îndatoririle membrilor. Lista cuprinzând numele membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau în celelalte forme de asociere va fi adusă la cunoștință Autorității Naționale a Vămilor sau, după caz, direcției regionale vamale.

Articolul 19

Reuniunile organizațiilor sindicale se desfășoară în afara programului de lucru. Organizațiile sindicale reprezentative pot organiza în timpul orelor de serviciu o reuniune lunară de informare. Durata acestei reuniuni nu poate depăși o oră. În mod excepțional, limita maximă de 3 ore pe trimestru poate fi cumulată într-o singură lună. Cumulul poate fi autorizat de conducătorul Autorității Naționale a Vămilor sau, după caz, de directorul executiv al direcției regionale vamale în a cărei rază se desfășoară reuniunea.

Articolul 20

Spațiile cu destinație culturală, sportivă, de servire a mesei și de cazare, aflate în proprietatea Autorității Naționale a Vămilor, pot fi folosite de organizațiile sindicale, cu acordul Autorității Naționale a Vămilor, respectiv al direcțiilor regionale vamale.

Articolul 21

Organizațiile sindicale legal constituite sunt îndreptățite să folosească mijloacele stabilite prin Legea sindicatelor nr. 54/2003 pentru apărarea drepturilor generale și a celor specifice recunoscute personalului vamal prin prezentul statut, precum și pentru realizarea scopurilor prevăzute în statutele proprii de organizare.

Secțiunea a 2-a — Îndatoririle personalului vamal

Articolul 22

Personalul vamal are obligația să cunoască, să respecte și să aplice întocmai reglementările interne cu caracter general și special din domeniul vamal, precum și prevederile incidente în materie vamală din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.

Articolul 23

Personalul vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor are obligația să cunoască conținutul tuturor reglementărilor cu caracter intern, concretizate în ordine, instrucțiuni, norme, proceduri și orice alte dispoziții de care depinde îndeplinirea la timp, în mod eficient și în condiții corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.

Articolul 24

Personalul vamal are îndatorirea să cunoască atribuțiile generale și specifice care îi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale a Vămilor, prin fișa postului și prin orice alt instrument juridic care modifică sau completează regimul drepturilor și îndatoririlor profesionale și să semnaleze intervențiile operate în structura ori conținutul funcției, susceptibile să îi afecteze capacitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Articolul 25

(1) Personalul vamal cu funcții de conducere sau de execuție este răspunzător, potrivit legii, pentru măsurile, acțiunile și deciziile luate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și pentru săvârșirea actelor și faptelor incompatibile cu reglementările stabilite prin Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, și prin prezentul statut.

(2) Pentru pagubele cauzate în activitatea de control ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de control, în măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii penale, personalul vamal cu funcții de conducere sau de execuție răspunde potrivit art. 998 din Codul civil.

(3) Răspunderea stabilită în condițiile alin. (2) nu restrânge dreptul persoanei vătămate prin actele de control de a se adresa instanțelor de judecată pentru repararea pagubelor ce i-au fost cauzate.

Articolul 26

Personalul vamal este obligat să își îndeplinească atribuțiile de serviciu numai în limitele competențelor și responsabilităților cu care a fost învestit.

Articolul 27

(1) Personalul vamal este obligat să aplice măsurile adoptate prin acte normative interne, precum și cele stabilite prin acorduri și înțelegeri internaționale destinate prevenirii, constatării și sancționării fraudei vamale.

(2) Personalul vamal are îndatorirea să acționeze permanent pentru restrângerea și eliminarea practicilor de eludare sau de sustragere de la plata datoriei vamale ori de la controlul vamal.

Articolul 28

Personalul vamal are obligația să cunoască dispozițiile legale referitoare la regimul informațiilor clasificate și să le aplice în mod corespunzător documentelor, datelor și oricăror alte înscrisuri de care ia cunoștință în cursul operațiunilor vamale specifice. De asemenea, personalul vamal are îndatorirea să cunoască dispozițiile legale cu privire la datele și informațiile confidențiale sau care nu sunt destinate publicității.

Articolul 29

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul vamal este obligat să adopte un comportament civilizat, o atitudine corectă și fermă în relațiile cu persoanele supuse procedurilor vamale și să contribuie în mod constant la prevenirea, combaterea și sancționarea încălcărilor aduse reglementărilor vamale.

Articolul 30

(1) Personalul vamal este obligat să își perfecționeze pregătirea profesională prin formele stabilite în Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Personalul vamal are îndatorirea să participe, cel puțin o dată la 2 ani, la un program general de documentare în materie de legislație vamală.

Articolul 31

(1) În timpul serviciului personalul vamal are îndatorirea de a purta uniforma cu însemnele și accesoriile specifice. Este interzis portul uniformei cu însemnele și accesoriile specifice în locuri și în condiții care ar putea afecta prestigiul funcției și interesele Autorității Naționale a Vămilor.

(2) Regulamentul privind modelul uniformei de serviciu, însemnele distinctive și accesoriile care însoțesc portul acesteia, durata normală de utilizare, condițiile de acordare și personalul care beneficiază de uniformă se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 31¹

(1) Personalul vamal cu atribuții în domeniul supravegherii și controlului vamal are obligația de a declara, atât la începerea, cât și la finalizarea activității, sumele și valorile avute asupra sa, în bagajele sau în vehiculul utilizat de acesta.

(2) Structura de integritate din cadrul Autorității are dreptul de a verifica realitatea/conformitatea declarațiilor prevăzute la alin. (1) cu sumele și valorile avute asupra sa, de către personalul vamal, precum și în bagajele sau în vehiculul utilizat de acesta.

(3) Refuzul sau sustragerea personalului vamal prevăzut la alin. (1) de la efectuarea controlului constituie abatere disciplinară, atrage răspunderea administrativ-disciplinară în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul administrativ, și se sancționează cu destituirea din funcția publică. În cazul în care există indicii pentru fapte de corupție, sunt sesizate de îndată organele de urmărire penală.

(4) Procedura de declarare, de control, precum și personalul vamal căruia i se adresează se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 31²

(1) Pentru personalul Autorității este interzis consumul de alcool sau de substanțe stupefiante sau psihotrope în timpul programului de lucru sau prezența la locul de muncă în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor stupefiante sau psihotrope.

(2) Personalul Autorității cu atribuții în domeniul verificărilor de integritate sau în domeniul securității și sănătății în muncă are dreptul de a verifica respectarea interdicției prevăzute la alin. (1) . În exercitarea acestor atribuții pot fi folosite aparate certificate pentru testarea concentrației de alcool și a substanțelor psihotrope.

(3) Nerespectarea interdicției prevăzute la alin. (1) , refuzul sau sustragerea personalului de la efectuarea verificării prevăzute la alin. (2) constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora, în condițiile Codului administrativ .

(4) Procedura de verificare se stabilește prin ordin al președintelui Autorității în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 31³

(1) În situația în care există date și indicii privind abateri de la integritate ale personalului care ocupă funcțiile publice de conducere din cadrul Autorității Vamale Române, respectiv ale personalului care ocupă funcții generale de execuție din cadrul structurilor de control, la solicitarea conducerii Autorității, personalul poate face obiectul testării integrității, în condițiile legii.

(2) Cercetarea disciplinară se declanșează conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.