LexistoriaDreptul la drept.

Probe și măsuri de conservare a acestora

Azi

OUG 100/2005 · 3 articole

Articolul 5

(1) La solicitarea unei părți care a prezentat elemente de probă, în mod rezonabil accesibile și suficiente în susținerea afirmațiilor sale și dacă aceste elemente se află sub controlul părții adverse, instanța judecătorească competentă poate să ordone ca aceste elemente de probă să fie produse de partea adversă, sub rezerva asigurării protecției informațiilor confidențiale.

(2) În cazul încălcărilor drepturilor de proprietate industrială protejate, săvârșite la scară comercială, instanțele judecătorești competente pot, la cererea unei părți, să ordone comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, care se găsesc sub controlul părții adverse, sub rezerva ca protecția informațiilor confidențiale să fie asigurată.

Articolul 6

(1) Înainte de judecarea fondului cauzei, având ca obiect un drept de proprietate industrială protejat, instanța judecătorească competentă poate, la cererea unei părți care a prezentat elemente de probă, conform prevederilor art. 5 alin. (1) , în susținerea afirmațiilor sale din care rezultă că o încălcare a avut loc ori că această încălcare este iminentă, să ordone măsuri provizorii, rapide și eficiente, pentru conservarea elementelor de probă pertinente cauzei, sub condiția ca protecția informațiilor confidențiale să fie asigurată.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eșantioane, sechestrul mărfurilor litigioase și, după caz, al materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele în legătură cu acestea.

(3) Măsurile de conservare a probelor sunt dispuse de instanțele judecătorești competente potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

Articolul 7

Abrogat cel târziu la 15 februarie 2013 · de Legea nr. 76/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Încuviințarea măsurilor de conservare a probelor va fi făcută de instanța judecătorească competentă, sub condiția constituirii de către reclamant a unei garanții adecvate, stabilită de instanță și destinată să acopere un eventual prejudiciu suferit de pârât, în cazurile prevăzute la alin. (3).

(2) Dacă reclamantul nu a formulat o acțiune în justiție, în scopul de a obține o decizie pe fondul cauzei, pârâtul poate cere instanței judecătorești competente, într-un termen care să nu depășească 20 de zile lucrătoare sau 31 de zile calendaristice, dacă acesta din urmă este mai lung, anularea măsurilor de conservare a probelor, inclusiv daunele-interese suferite de pârât cu ocazia măsurilor ordonate.

(3) În cazul în care măsurile de conservare a probelor sunt anulate ori încetează să mai fie aplicabile din orice motive de acțiune sau omisiune a reclamantului ori în cazul în care ulterior încuviințării măsurii de către instanța judecătorească s-a constatat că nu a avut loc o încălcare sau o amenințare cu încălcarea unui drept de proprietate industrială protejat, instanța judecătorească este competentă să ordone reclamantului, la cererea pârâtului, să acorde acestuia din urmă o despăgubire corespunzătoare prejudiciului cauzat ca urmare a măsurilor ordonate.

(4) În cursul desfășurării judecății procesului instanța de judecată poate să dispună măsuri privind protecția identității martorilor, în condițiile legii.