Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 13 (1) Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune personal la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fiind însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege.

2. La articolul 13, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În cazul persoanelor cu privire la care, prin hotărâre judecătorească, a fost instituită, în condițiile legii, măsura de ocrotire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori o altă măsură corespondentă care are drept efect restrângerea sau, după caz, lipsirea de capacitatea de exercițiu, cererea se poate depune, în numele persoanei ocrotite, de către ocrotitorul sau reprezentantul acesteia, prezența solicitantului fiind obligatorie.

3. La articolul 13¹, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Nedepunerea, de către persoana căreia i s-a acordat cetățenia română prin hotărâre a Guvernului în condițiile prevăzute la art. 8², a jurământului de credință în termenul prevăzut de lege atrage încetarea efectelor hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1). Constatarea încetării efectelor hotărârii de acordare a cetățeniei române se face de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie.

4. După articolul 13¹ se introduce un nou articol, art. 13², cu următorul cuprins:Articolul 13² (1) La depunerea cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române sunt prelevate datele biometrice ale solicitantului. (2) Datele biometrice prelevate în condițiile prevăzute la alin. (1) sunt: a) imaginea facială; b) impresiunea digitală a două degete. (3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător și: a) copilului care a împlinit vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, pentru care părinții ori, după caz, părintele solicită acordarea sau redobândirea cetățeniei române; b) celor care au formulat cereri de acordare a cetățeniei întemeiate pe dispozițiile art. 8². (4) Datele biometrice prevăzute la alin. (2) se prelevează după cum urmează: a) la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, în cazul cererilor depuse la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, sau, după caz, la birourile teritoriale ale acesteia, precum și în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 8²; b) la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința legală. (5) Datele biometrice colectate în condițiile prevăzute de prezenta lege sunt folosite numai pentru a verifica: a) identitatea solicitantului, cu ocazia depunerii jurământului de credință; b) identitatea copilului care împlinise vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, cu ocazia depunerii jurământului de credință de către părinți ori de către părintele solicitant; c) identitatea titularului cardului de cetățenie română pe baza elementelor comparabile direct disponibile atunci când cardul trebuie, potrivit legii, prezentat. (6) La depunerea cererii pentru eliberarea primului act de identitate sau, după caz, pașaport, autoritățile competente să primească cererea și, respectiv, să o soluționeze au acces la datele incluse în suportul de stocare prevăzut la art. 20 alin. (9), în vederea verificării identității solicitantului pe baza datelor biometrice comparabile direct disponibile. (7) Nu au obligația de furnizare a impresiunilor digitale următoarele persoane: a) copiii minori pentru care se solicită acordarea cetățeniei române, potrivit prevederilor prezentei legi, care nu se încadrează în situația prevăzută la alin. (3) lit. a); b) persoanele pentru care prelevarea impresiunilor digitale este fizic imposibilă. (8) Impresiunile digitale prelevate în condițiile prezentului articol se șterg prin proceduri ireversibile din bazele de date ale autorității competente, potrivit legii, să administreze sistemul informatic de evidență și înregistrare a acestor date, în termen de 10 zile de la: a) data ridicării cardului de cetățenie română sau, dacă nu a fost ridicat de către titular, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acestuia; b) expirarea termenului prevăzut la art. 20 alin. (2), dacă jurământul de credință nu a fost depus în termenul prevăzut de lege; c) împlinirea unui termen de 6 luni de la comunicarea ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, dacă ordinul nu a fost atacat la instanța de contencios administrativ; d) împlinirea unui termen de 6 luni de la constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) sau (4), dacă constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ; e) data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a respins acțiunea formulată împotriva ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv împotriva constatării încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române. (9) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc specificațiile tehnice privind prelevarea și stocarea electronică a datelor biometrice prevăzute de prezentul articol, măsurile necesare pentru asigurarea securității și confidențialității acestora, inclusiv pentru prevenirea accesului neautorizat, procedura de prelevare a impresiunilor digitale și cerințele privind calitatea și standardele tehnice pentru amprente și imaginea facială, specificațiile tehnice și elementele de siguranță ale cardului de cetățenie română, precum și procedura de eliberare a cardului de cetățenie română.

5. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 20 (1) Cetățenia română se acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință. (2) În termen de un an de la data comunicării ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire a cetățeniei române sau, după caz, de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului de acordare a cetățeniei române, persoanele cărora li s-a aprobat cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române vor depune jurământul de credință față de România. (3) Cu ocazia depunerii jurământului de credință, personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie sau, după caz, al misiunii diplomatice sau oficiului consular: a) verifică identitatea persoanei care urmează să depună jurământul de credință pe baza actului ce face dovada identității acesteia și a comparării, în sistem informatic automatizat, a amprentelor digitale ale respectivei persoane cu cele colectate potrivit prevederilor prezentei legi; b) procedează la preluarea imaginii faciale a persoanei prevăzute la lit. a), precum și a copiilor minori pentru care aceasta a solicitat acordarea sau redobândirea cetățeniei române, în scopul personalizării cardului de cetățenie română; c) obține acordul scris al persoanei care urmează să depună jurământul de credință cu privire la caracterul complet și exact al datelor cu caracter personal, altele decât cele biometrice, necesare personalizării cardului de cetățenie română, acord ce va fi exprimat atât pentru sine, cât și pentru copiii minori pentru care persoana respectivă a solicitat acordarea sau redobândirea cetățeniei române. (4) Dispozițiile alin. (3) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător copiilor prevăzuți la art. 13² alin. (3) lit. a). (5) Jurământul de credință se depune în ședință solemnă, în mod individual, în fața ministrului justiției sau a președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie ori a unuia dintre cei 2 vicepreședinți ai acesteia delegați în acest sens și are următorul conținut: Jur să fiu devotat patriei și poporului român, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României. (6) Persoanele mute și surdomute vor depune jurământul transcriind formula acestuia și semnând-o, iar persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul. (7) După depunerea jurământului, Autoritatea Națională pentru Cetățenie dispune măsurile necesare pentru personalizarea cardului de cetățenie română ce va fi eliberat celui în drept și eliberează celui în drept un certificat provizoriu de cetățenie, cu valabilitate de 60 de zile. Certificatul provizoriu de cetățenie conține elemente de siguranță și fotografia titularului și atestă data acordării sau redobândirii cetățeniei române. (8) Cardul de cetățenie română se eliberează în termen de cel mult 60 de zile de la data depunerii jurământului de credință. (9) Cardul de cetățenie română include un suport de stocare de înaltă securitate în care sunt memorate datele biometrice și date cu caracter personal ale titularului, colectate potrivit prevederilor prezentei legi. (10) Forma și conținutul cardului de cetățenie română se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 13² alin. (9). (11) În situația în care copiii minori dobândesc cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei, acestora li se va elibera un card de cetățenie română distinct și nu depun jurământul. (12) În situația în care copiii minori dobândesc cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (5) și (6), art. 10 alin. (5) sau art. 11 alin. (2), acestora li se va elibera cardul de cetățenie română. (13) În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluționare a cererii și până la data dobândirii de către părinți a cetățeniei române, acesta va depune jurământul și i se va elibera card de cetățenie română distinct. (14) Persoana căreia i s-a aprobat cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române în condițiile prevăzute la art. 10 sau 11, cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege, în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază sau își are reședința legală. În acest caz, luarea măsurilor prevăzute la alin. (7), precum și eliberarea cardului de cetățenie română, în termenul prevăzut de lege, se dispun de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv. (15) Prin excepție de la dispozițiile alin. (14), pentru motive obiective, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, Autoritatea Națională pentru Cetățenie poate aproba depunerea jurământului de credință, în termenul prevăzut de lege, în condițiile stabilite la alin. (5). (16) Dispozițiile alin. (14) și (15) se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanelor cărora li s-a aprobat cererea de acordare a cetățeniei române în condițiile prevăzute la art. 8¹. (17) Ceremonia depunerii jurământului de credință se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audio-video. Înregistrările se păstrează pe o perioadă de 1 an de la data depunerii jurământului de credință, cu excepția situațiilor în care servesc ca mijloc de probă într-un proces. La împlinirea termenului de 1 an sau, după caz, după soluționarea definitivă a cauzei, înregistrările se distrug în mod ireversibil. (18) Programarea la jurământ a persoanelor cărora li s-a aprobat cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei române se realizează astfel: a) de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în cazul depunerii jurământului în condițiile prevăzute la alin. (5) sau (15), data stabilită pentru depunerea jurământului fiind comunicată persoanei în cauză o dată cu ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire a cetățeniei române; b) de către cel în cauză, în cazul depășirii termenului stabilit potrivit lit. a) sau în situația acordării cetățeniei române prin hotărâre a Guvernului; c) de către cel în cauză, în cazul depunerii jurământului în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țara în care domiciliază sau își are reședința legală, inclusiv prin utilizarea unor aplicații informatice asigurate gratuit de Ministerul Afacerilor Externe.

6. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) Nedepunerea jurământului de credință în termenul prevăzut de lege atrage încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române față de persoana în cauză. (2) Constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române față de persoanele care nu au depus jurământul în termenul prevăzut de lege se face de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, la sesizarea direcției de specialitate din cadrul respectivei Autorități, sau, după caz, de șeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular. (3) În cazul nedepunerii jurământului de credință în forma și condițiile prevăzute de lege, din alte motive decât cel prevăzut la alin. (1), personalul din cadrul direcției de specialitate a Autorității Naționale pentru Cetățenie întocmește, de îndată, un proces-verbal de constatare a acestei situații, un exemplar al acestuia fiind înmânat celui în cauză, care va semna de primire. Dacă cel în cauză, informat fie de către personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fie de către o altă persoană care va face oficiul de traducător, asupra motivelor încheierii procesului-verbal, refuză să primească procesul-verbal ori să semneze de primire, în procesul-verbal se vor arăta aceste împrejurări, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. Procesul-verbal are ca efect constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române față de persoana în cauză și constituie dovadă de comunicare. (4) Dispozițiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător în situația jurământului ce trebuie depus la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Procesul-verbal încheiat de șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular sau, după caz, de cel căruia acesta i-a delegat atribuțiile în materie de cetățenie are ca efect constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române față de persoana în cauză și constituie dovadă de comunicare. (5) Împotriva constatării încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, realizată potrivit dispozițiilor alin. (3) sau (4), cel în cauză se poate adresa instanței competente potrivit dispozițiilor art. 37¹, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal. (6) Persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau de măsura tutelei speciale ori cu privire la care s-a instituit o altă măsură corespondentă care are drept efect restrângerea sau, după caz, lipsirea de capacitatea de exercițiu obține cetățenia română de la data emiterii ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române. Cererea adresată Comisiei privind eliberarea cardului de cetățenie română poate fi formulată în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului. Nedepunerea cererii în termenul de 6 luni atrage încetarea efectelor ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei române. (7) Dispozițiile alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul persoanei care nu poate depune jurământul de credință față de România din cauza unui handicap permanent sau a unei boli cronice, pe baza cererii și a înscrisurilor medicale, transmise în acest sens Comisiei pentru cetățenie, personal sau prin reprezentantul legal ori convențional cu mandat special, până la data întocmirii raportului Comisiei prevăzut la art. 18 alin. (1).

7. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 22 (1) Dovada cetățeniei române se face cu actele de identitate prevăzute la art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu pașaportul românesc, cu titlul de călătorie fără mențiunea «identitate incertă», cu certificatul provizoriu de cetățenie și cu documentele prevăzute la art. 23, aflate în termen de valabilitate, precum și cu cardul de cetățenie română prevăzut la art. 20 alin. (8) și cu certificatul de cetățenie. (2) Cetățenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedește cu pașaportul românesc, cu cartea electronică de identitate, cu titlul de călătorie fără mențiunea «identitate incertă», cu certificatul provizoriu de cetățenie sau cu documentele prevăzute la art. 23, aflate în termen de valabilitate, precum și cu cardul de cetățenie română prevăzut la art. 20 alin. (11) și (12) sau, după caz, cu certificatul său de naștere românesc însoțit fie de actul de identitate sau pașaportul oricăruia dintre părinți, emis de autoritățile române, aflat în termen de valabilitate, fie de cardul de cetățenie ori de certificatul de cetățenie al oricăruia dintre părinți.

8. După articolul 22 se introduce un nou articol, art. 22¹, cu următorul cuprins:Articolul 22¹ (1) Personalizarea cardurilor de cetățenie română se realizează de Centrul național unic de personalizare a pașapoartelor electronice din cadrul Direcției generale de pașapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. (2) Datele stocate în bazele de date de producție constituite și gestionate de Centrul național unic de personalizare a pașapoartelor electronice în vederea personalizării cardurilor de cetățenie română se șterg imediat, prin procedură automată și ireversibilă, după personalizarea cardului de cetățenie română și transmiterea acestuia la autoritatea competentă să îl elibereze. (3) Contravaloarea cardului de cetățenie română, stabilită în condițiile legii, inclusiv în cazul solicitării eliberării unui nou card ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, se suportă de către titularul acestuia. (4) Contravaloarea cardului de cetățenie română se plătește anticipat, dovada plății însoțind cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei române. (5) În cazul cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române depuse la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, precum și al cererilor de acordare a cetățeniei române întemeiate pe dispozițiile art. 8², contravaloarea cardului de cetățenie română se achită în contul Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A., prin mijloace de plată online sau prin unitățile bancare cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. încheie convenții în acest scop. (6) În cazul cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, contravaloarea cardului de cetățenie română se achită prin transfer bancar sau se încasează direct de către personalul consular, prin instrumente electronice de plată sau direct în numerar, pe bază de chitanță cu regim special. Sumele astfel încasate se virează ulterior de către Ministerul Afacerilor Externe Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A. (7) În cazul respingerii cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române sau a sumelor achitate eronat, suma plătită potrivit dispozițiilor alin. (4) se restituie solicitantului. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data comunicării ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie sau, după caz, de la data efectuării plății eronate. Cererea de restituire se adresează Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A. (8) Prin excepție de la dispozițiile alin. (7), suma plătită nu este supusă restituirii în situațiile prevăzute la art. 21 alin. (3) și (4). (9) Cererea privind eliberarea unui nou card de cetățenie română în situațiile prevăzute la alin. (3) se adresează Autorității Naționale pentru Cetățenie sau, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința legală. Dispozițiile art. 13² alin. (1)-(7) și alin. (8) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător. (10) Autoritățile competente pot elibera, la cerere, un nou card de cetățenie română în locul celui declarat distrus, pierdut sau furat și care nu a fost recuperat, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. (11) În situația în care titularul constată faptul că datele înscrise în cardul de cetățenie română sunt incomplete sau inexacte, acesta este obligat să sesizeze de îndată Autoritatea Națională pentru Cetățenie sau, după caz, cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României în străinătate. Eliberarea unui nou card de cetățenie română se realizează fără plata contravalorii acestuia, în afară de cazul când această situație a fost cauzată din culpa titularului. Dispozițiile art. 13² alin. (1)-(7) și alin. (8) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător. (12) La eliberarea de către autoritățile române competente a primului act de identitate sau, după caz, pașaport persoanelor cărora li s-a acordat sau care au redobândit cetățenia română și care au dreptul la eliberarea cardului de cetățenie română este obligatorie prezentarea cardului de cetățenie română, în vederea verificării identității solicitantului pe baza elementelor de identificare biometrice comparabile direct disponibile. (13) Stabilirea și actualizarea contravalorii cardului de cetățenie română se fac de către Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., cu avizul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor.

9. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 23 În caz de nevoie urgentă, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, o dovadă de cetățenie pentru cetățenii români aflați în străinătate. Dovada de cetățenie se eliberează cu valabilitatea de 30 de zile și va cuprinde, în mod obligatoriu, scopul eliberării.

10. Articolul 34¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 34¹ (1) Comunicarea către solicitanți a corespondenței Autorității Naționale pentru Cetățenie, inclusiv a solicitărilor și citațiilor adresate acestora de către Comisia pentru cetățenie, potrivit prevederilor prezentei legi, precum și a ordinelor emise, potrivit legii, de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa indicată de către solicitant în cuprinsul cererii depuse. (2) La cererea solicitantului, comunicările prevăzute la alin. (1) se pot face prin poștă electronică, la adresa de poștă electronică indicată de acesta în cuprinsul cererii depuse. În acest caz, comunicarea va fi semnată cu semnătura electronică calificată sau cu semnătura electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau instituție publică din România, care va înlocui ștampila instituției și semnătura președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie sau a președintelui Comisiei pentru cetățenie, după caz. Documentele prevăzute la alin. (1) se consideră comunicate la momentul recepționării unui mesaj din partea destinatarului prin care acesta confirmă primirea mesajului Autorității Naționale pentru Cetățenie. (3) În cazurile în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării efectuate potrivit dispozițiilor alin. (2), destinatarul nu a confirmat primirea mesajului sau atunci când sistemul folosit indică o eroare în transmiterea prin poștă electronică, comunicarea se va realiza prin publicarea, într-o secțiune anume dedicată pe site-ul Autorității Naționale pentru Cetățenie - http://cetatenie.just.ro -, a unui anunț care va cuprinde numărul de înregistrare al cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române ori de renunțare la cetățenia română, dat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, și numărul dosarului de cetățenie al solicitantului, inițialele numelui și prenumelui acestuia, precum și obiectul comunicării Autorității Naționale pentru Cetățenie, în termeni suficient de expliciți pentru înțelegerea clară a conținutului acesteia; anunțul va fi însoțit de data publicării acestuia pe siteul Autorității Naționale pentru Cetățenie. (4) Prin cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române ori de renunțare la cetățenia română solicitantul va putea să își dea acordul scris ca anunțul prevăzut la alin. (3) să cuprindă numele și prenumele său în clar; acesta poate reveni asupra deciziei inițiale, prin cerere scrisă depusă personal sau prin mandatar cu procură specială și autentică la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, opțiunea astfel exprimată fiind definitivă. (5) Publicarea anunțului, potrivit dispozițiilor alin. (3), precum și data publicării acestuia vor fi înscrise olograf în dosarul de cetățenie al destinatarului de către un funcționar al Autorității Naționale pentru Cetățenie, care va certifica aceste împrejurări prin dată și semnătură. (6) În cadrul secțiunii de publicare a anunțurilor privind comunicările și solicitările Autorității Naționale pentru Cetățenie, interfața acesteia trebuie să permită realizarea unei căutări rapide folosind drept criterii de căutare inițialele numelui și prenumelui solicitantului/numele și prenumele solicitantului, după caz, numărul de înregistrare al cererii de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română, dat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, ori numărul dosarului de cetățenie al solicitantului. (7) În termen de cel mult 40 de zile de la data publicării anunțului în condițiile prevăzute la alin. (3), solicitantul va comunica în scris Autorității Naționale pentru Cetățenie, inclusiv prin mesaj de poștă electronică ori telefax, o adresă de poștă electronică validă, în vederea retransmiterii comunicării; Autoritatea Națională pentru Cetățenie va retransmite comunicarea la noua adresă de poștă electronică indicată de către solicitant, în termen de cel mult 10 zile de la data la care această adresă i-a fost comunicată. (8) La împlinirea termenului de 40 de zile prevăzut la alin. (7) sau, după caz, a termenului de 10 zile, în situația retransmiterii comunicării potrivit dispozițiilor alin. (7), procedura de comunicare se consideră legal îndeplinită, chiar și în cazul în care retransmiterea comunicării nu s-a putut realiza, dacă această situație nu se datorează culpei Autorității Naționale pentru Cetățenie. (9) În cazul în care, înăuntrul termenelor prevăzute la alin. (8), solicitantul confirmă primirea mesajului Autorității Naționale pentru Cetățenie, documentele prevăzute la alin. (1) se consideră comunicate la momentul recepționării mesajului din partea destinatarului. (10) Dispozițiile alin. (3)-(9) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care solicitantul a optat la depunerea cererii pentru comunicarea corespondenței și actelor Autorității Naționale pentru Cetățenie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar comunicarea în această modalitate nu s-a putut realiza, dacă această situație nu se datorează culpei Autorității Naționale pentru Cetățenie. Prevederile prezentului alineat se aplică chiar și dacă o singură comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu s-a putut realiza din motive care nu se datorează culpei Autorității Naționale pentru Cetățenie.

11. După articolul 34¹ se introduc două noi articole, art. 34² și 34³, cu următorul cuprins:Articolul 34² (1) La nivelul Autorității Naționale pentru Cetățenie se implementează, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, dosarul electronic al solicitantului în materie de cetățenie, sub forma unei platforme online și a unui sistem informatic de management al documentelor și cererilor în materie de cetățenie, de competența Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care se asigură, cu respectarea legii, accesul solicitanților la informații privind stadiul soluționării dosarelor având ca obiect cererile de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română depuse de aceștia, comunicarea electronică către solicitanți a corespondenței Autorității Naționale pentru Cetățenie, inclusiv a solicitărilor și citațiilor adresate acestora de către Comisia pentru cetățenie, potrivit prevederilor prezentei legi, și a ordinelor emise, potrivit legii, de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, precum și depunerea de către solicitanți a petițiilor adresate Autorității Naționale pentru Cetățenie în legătură cu dosarul de cetățenie. (2) Prin platforma online prevăzută la alin. (1), asigurată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie pe site-ul acesteia, este pus la dispoziția solicitanților un spațiu privat virtual, prin intermediul căruia se efectuează accesul solicitanților la informații privind stadiul soluționării dosarelor având ca obiect cererile de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română depuse de aceștia, comunicarea electronică către solicitanți a corespondenței Autorității Naționale pentru Cetățenie prevăzute la alin. (1), precum și depunerea de către solicitanți a petițiilor adresate Autorității Naționale pentru Cetățenie în legătură cu dosarul de cetățenie. (3) În vederea depunerii cererilor de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie sau la structurile teritoriale ale acesteia, solicitanții au obligația de a-și crea un cont individual în platforma online prevăzută la alin. (1). (4) În situația în care cererile de acordare, redobândire ori de renunțare la cetățenia română sunt depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, solicitanții în cauză au obligația de a-și crea un cont individual în platforma online prevăzută la alin. (1) și de a efectua, din contul creat, o cerere de acces la dosarul electronic, în termen de cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii. (5) Solicitanții care au depus cereri de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română anterior datei operaționalizării dosarului electronic al solicitantului în materie de cetățenie, aflate în curs de soluționare, au obligația de a-și crea un cont individual în platforma online prevăzută la alin. (1) și de a efectua, din contul creat, o cerere de acces la dosarul electronic, în termen de cel mult 180 de zile de la data operaționalizării dosarului electronic al solicitantului în materie de cetățenie. (6) Solicitanții care depun cereri de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română ulterior datei operaționalizării dosarului electronic al solicitantului în materie de cetățenie, în baza unor programări valabil efectuate anterior acestei date, au obligația de a-și crea un cont individual în platforma online prevăzută la alin. (1) și de a efectua, din contul creat, o cerere de acces la dosarul electronic, în termen de cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii. (7) Actele și corespondența Autorității Naționale pentru Cetățenie se consideră comunicate: a) la momentul accesării de către destinatar a documentului încărcat în dosarul electronic în materie de cetățenie prevăzut la alin. (1); b) la expirarea unui termen de 30 de zile de la momentul încărcării documentului în dosarul electronic în materie de cetățenie, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la lit. a); c) la expirarea unui termen de 30 de zile de la momentul înregistrării actului în evidențele Autorității Naționale pentru Cetățenie, dacă solicitantul nu și-a creat un cont individual sau, după caz, nu a efectuat, din contul creat, o cerere de acces la dosarul electronic, în condițiile prevăzute de prezentul articol. (8) Contul individual creat în platforma online prevăzută la alin. (1) este supus validării de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Contul care nu a fost validat din motive ce țin de solicitant, precum lipsa unor date sau furnizarea unor date incorecte sau incomplete, nu întrunește condițiile de valabilitate a unui cont individual creat în condițiile prezentului articol. (9) Organizarea, funcționarea, administrarea și arhivarea dosarului electronic al solicitantului în materie de cetățenie, inclusiv procedura de creare și de validare a conturilor de acces în platforma online asigurată cu titlu gratuit de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, procedurile și normele legate de securitate, care să asigure gradul necesar de confidențialitate și siguranță în utilizare, precum și respectarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor electronice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (10) De la data operaționalizării dosarului electronic al solicitantului în materie de cetățenie, respectiv de la datele prevăzute la alin. (4), (5) și (6), corespondența Autorității Naționale pentru Cetățenie, inclusiv solicitările și citațiile trimise de către Comisia pentru cetățenie, potrivit prevederilor prezentei legi, precum și ordinele emise, potrivit legii, de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie se comunică exclusiv prin intermediul acestui sistem informatic solicitanților care au depus cereri de acordare, de redobândire ori de renunțare la cetățenia română, înrolarea acestora în sistemul de comunicare electronică prevăzut de dispozițiile prezentului articol fiind obligatorie. Articolul 34³ (1) Situațiile de dobândire, redobândire sau pierdere a cetățeniei române se notifică, prin grija Autorității Naționale pentru Cetățenie, Direcției generale pentru evidența persoanelor și Direcției cazier judiciar, statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în scopul actualizării evidențelor proprii. Situațiile de pierdere a cetățeniei române se notifică și Direcției generale de pașapoarte. (2) Notificările prevăzute la alin. (1) se realizează prin mecanisme informatice automate.

12. După articolul 36 se introduce un nou articol, art. 36¹, cu următorul cuprins:Articolul 36¹ Șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular își poate delega atribuțiile în materie de cetățenie unui alt membru al personalului diplomatic sau consular din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular.