(1) Prin excepție de la prevederile art. 12 alin. (1), imobilul - construcție și/sau teren - al cărui preț stabilit conform art. 4 depășește suma de 50.000 euro poate fi vândut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către R.A.-A.P.P.S. cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, cu plata în rate, în următoarele condiții:
a) avans de minimum 25% din prețul de vânzare;
b) rate lunare, eșalonate pe un termen stabilit între 1-3 ani, fără acordarea unor termene de grație.
(2) Tinerii căsătoriți, care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, pot achita un avans cuprins între 10-25% din prețul de vânzare.
(3) Plata avansului prevăzut la alin. (1) lit. a) și, respectiv, la alin. (2) se face în termen de cel mult 60 de zile de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezilierii de drept a acestuia, fără punere în întârziere și fără nicio altă formalitate.
(4) În situația în care avansul prevăzut la alin. (1) lit. a) și, respectiv, la alin. (2) nu a fost plătit, iar contractul a fost desființat prin reziliere, conform dispozițiilor alin. (3), imobilul în cauză poate fi scos la vânzare din nou, prin licitație deschisă cu strigare, conform art. 8, la care nu vor fi admise persoanele care au avut calitatea de parte în primul contract de vânzare-cumpărare.
(5) În contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, la cuantumul fiecărei rate se aplică o dobândă care să acopere inflația, la care se adaugă două procente, în cazul în care prețul este stabilit și plătit în moneda națională, și dobânda Euribor plus două procente, în cazul în care prețul este stabilit și/sau plătit în valută. R.A.-A.P.P.S. va comunica cumpărătorului, cu 10 zile înainte de scadența fiecărei rate, cuantumul sumei datorate cu titlu de dobândă.
(6) În cazul în care cumpărătorul nu plătește 3 rate consecutive, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate. Sumele achitate de cumpărător până la momentul rezilierii contractului nu se restituie acestuia. Pentru neplata ratei la termenele stabilite, cumpărătorul datorează penalități de întârziere calculate la suma restantă conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012 , cu completările ulterioare.
(7) Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului se realizează la data achitării integrale a prețului, cu îndeplinirea formalităților de publicitate cerute de lege.