(1) Din sumele obținute din vânzarea imobilelor se deduc cheltuielile ocazionate de organizarea și desfășurarea procedurilor de vânzare a imobilelor, inclusiv publicitatea și întocmirea raportului de evaluare, valoarea rămasă neamortizată a imobilului vândut, precum și sumele reprezentând valoarea rămasă neamortizată a investițiilor în condițiile art. 13 alin. (3) .
(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, din sumele obținute prin vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea R.A. - A.P.P.S., după deducerea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) , un procent de 50% se face venit la bugetul de stat, cu alocarea sumelor respective pentru cheltuieli de natura investițiilor, iar un procent de 50% rămâne la dispoziția R.A. - A.P.P.S. pentru lucrări de modernizări și investiții la imobilele proprietate publică a statului, la imobilele în care funcționează instituții publice și pentru întreținerea bunurilor mobile aflate în domeniul public sau privat al statului și administrate de R.A. - A.P.P.S., precum și pentru acoperirea cheltuielilor pentru conservarea, protecția, întreținerea, repararea și funcționarea bazei materiale de reprezentare și protocol administrate de către R.A. - A.P.P.S.
(2¹) Prin excepție de la alin. (2) , în anul 2014, din sumele care se fac venit la bugetul de stat se deduc sumele aferente impozitului pe construcții datorat conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile aparținând domeniului public și privat al statului, primite în administrare și înregistrate în contabilitatea regiei.
(3) Sumele obținute din vânzarea imobilelor proprietatea R.A.-A.P.P.S. rămân integral la dispoziția acesteia.