LexistoriaDreptul la drept.

OUG 101/2013

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul I

Ordonanța Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 18/2012 , se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3, litera b) va avea următorul cuprins: "b) prin virarea, lunar, de către A.R.R. în contul I.S.C.T.R., în vederea funcționării acestuia, a unei contribuții în procent de 20% din cuantumul tarifelor încasate pentru serviciile specifice prestate de către A.R.R. către terți, cu excepția tarifelor încasate de către A.R.R. pentru serviciile specifice prestate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, republicată, și a normelor de aplicare a acesteia, respectiv prin virarea, lunar, de către R.A.R. în contul I.S.C.T.R., în vederea funcționării acestuia, a unei contribuții în procent de 5% din cuantumul tarifelor încasate pentru serviciile specifice prestate de către R.A.R. către terți;" 2. La articolul 12, alineatele (3) și (4) se abrogă.

Articolul II

Amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice și persoanelor juridice, până la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul I.S.C.T.R. și de către personalul împuternicit al C.N.A.D.N.R. - S.A. pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricției de circulație pe unele sectoare de autostrăzi și de drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și de sărbătoare legală, cu modificările și completările ulterioare, și neîncasate până la această dată constituie venit la bugetul de stat. În acest scop, C.N.A.D.N.R. - S.A. transmite procesele-verbale de constatare a contravenției unităților din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în vederea executării silite a sumelor neîncasate. Procedura de transmitere a proceselor-verbale se stabilește pe bază de protocol încheiat între C.N.A.D.N.R. - S.A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Articolul III

După aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe de urgență, Ordonanța Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 18/2012 , cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.