(1) Pentru proiectele de infrastructură din domeniile prevăzute la art. 1 , autoritățile competente care intră în procedura de reglementare de mediu respectă prevederile legale în vigoare și depun toate diligențele pentru finalizarea cu prioritate a etapelor procedurale ce intră în finalizarea actului de reglementare, în cazul modificărilor oricăror soluții tehnice care nu afectează habitate naturale prioritare/specii prioritare și nu se află în arii naturale protejate sau în vecinătatea acestora.
(2) Pentru proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) , modificările oricăror soluții tehnice din proiectul de infrastructură pentru care a fost emis actul de reglementare asupra mediului, care afectează habitate naturale prioritare/specii prioritare și se află în arii naturale protejate sau în vecinătatea acestora, autoritățile competente care intră în procedura de reglementare de mediu respectă prevederile legale în vigoare și depun toate diligențele pentru finalizarea cu prioritate a etapelor procedurale ce intră în finalizarea actului de reglementare.
(3) În situația în care un proiect de infrastructură include modificări ale soluției tehnice în zone situate în arii naturale protejate sau în vecinătatea acestora, autoritățile competente care intră în procedura de reglementare de mediu respectă prevederile legale în vigoare și depun toate diligențele pentru finalizarea cu prioritate a etapelor procedurale ce intră în finalizarea actului de reglementare.