(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2023, prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (15) din Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022 , se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional regional 2014-2020, să modifice creditele de angajament la poziția „Finanțare din FEN postaderare“, cu încadrarea în sumele prevăzute prin decizia Comisiei Europene de aprobare a programului, inclusiv cu majorarea creditelor de angajament în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare. Acesta comunică Ministerului Finanțelor modificările efectuate, concomitent cu transmiterea anexelor modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional regional 2014-2020, este abilitat să dezangajeze credite de angajament aferente angajamentelor legale încheiate în anul 2023 pe seama fondurilor naționale.
(3) Creditele de angajament rezultate din dezangajările prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate de ordonatorul principal de credite în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional regional 2014-2020 în vederea încheierii/emiterii de noi angajamente legale.