(1) Fiecărui cetățean al Uniunii Europene, precum și oricărui membru de familie care a fost luat în evidențele Oficiului Român pentru Imigrări i se atribuie un cod numeric personal care se înscrie în documentul care atestă rezidența pe teritoriul României.
(2) Cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care fac dovada că sunt lucrători frontalieri potrivit art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004, li se atribuie cod numeric personal, fără eliberarea unui document care să ateste rezidența pe teritoriul României.