LexistoriaDreptul la drept.

Articolul IV

Azi

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Fondul transmite spre aprobare Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară statutul prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, în vederea publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a; la data publicării statutului aprobat potrivit prevederilor prezentului articol, statutul în vigoare până la această dată își încetează valabilitatea.