Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor pentru funcțiile publice prevăzute la art. 1 este cea prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:
a) Autoritatea Vamală Română are obligația de a constitui comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor cu cel puțin 10 zile înainte de data desfășurării probei scrise a concursului;
b) candidații depun dosarul de concurs la secretarul comisiei de concurs, în termen de 8 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Autorității Vamale Române, care conține în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 , cu modificările și completările ulterioare;
c) comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs, pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la lit. b) .