LexistoriaDreptul la drept.

OUG 104/2007

Azi

Text integral · 6 articole

Articolul 1

Se înființează, începând cu data de 1 ianuarie 2008, în cadrul bugetului de stat, Fondul pentru dezvoltarea satului românesc la dispoziția Guvernului, aprobat anual prin legea bugetului de stat.

Articolul 2

(1) Fondul pentru dezvoltarea satului românesc la dispoziția Guvernului se repartizează, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pe ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau bugetelor locale, în condițiile legislației privind finanțele publice.

(2) Ministerul Economiei și Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, va introduce modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat, ale bugetelor acestora și în anexele corespunzătoare.

(3) Cu sumele rămase neutilizate din fondurile alocate potrivit alin. (1) și (2), la propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Articolul 3

Fondul pentru dezvoltarea satului românesc se utilizează pentru finanțarea următoarelor categorii de investiții din infrastructura rurală:

a) pietruirea, reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate;

b) sisteme de alimentare cu apă potabilă;

c) canalizare și epurare;

d) platforme de gunoi;

e) poduri, podețe și punți pietonale;

f) reparații capitale ale obiectivelor prevăzute la lit. a)-e).

Articolul 4

Dimensionarea cheltuielilor Fondului pentru dezvoltarea satului românesc ce se va prevedea anual în bugetul de stat se face în funcție de estimarea următoarelor venituri ale bugetului de stat:

a) impozitul pe veniturile din pensii;

b) impozitul aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;

c) alte categorii de venituri stabilite anual cu ocazia elaborării proiectului bugetului de stat.

Articolul 5

Sumele alocate conform prezentei ordonanțe de urgență se utilizează, conform prevederilor legislației privind finanțele publice, numai pentru destinațiile pentru care au fost aprobate.

Articolul 6

Utilizarea sumelor alocate conform prezentei ordonanțe de urgență se face conform:

a) Normei metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate și alimentarea cu apă a satelor, republicată, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.217/2005 , pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 3 lit. a) și b);

b) Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural, precum și a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei privind determinarea oportunității proiectelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 602/2006 , cu modificările ulterioare, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 3 lit. c)-f).

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor, Laszlo Borbely București, 4 octombrie 2007. Nr. 104.