LexistoriaDreptul la drept.

OUG 104/2020

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Alineatul (6) al articolului 36 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Terenurile forestiere achiziționate de operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat în condițiile art. 6 lit. a) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, care nu fac parte din coridorul de expropriere al unei lucrări miniere declarate de interes național și de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit, dar care se regăsesc pe amplasamentul lucrării în cauză și sunt necesare realizării lucrărilor miniere pot fi scoase din fondul forestier național. În acest caz, beneficiarul scoaterii din fondul forestier național este operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat. Pentru terenurile forestiere care au fost incluse în coridorul de expropriere al lucrării miniere de interes național și de utilitate publică beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier este statul român.

Articolul II

Dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt modificate prin prezenta ordonanță de urgență a Guvernului, se aplică și procedurilor de scoatere definitivă din fondul forestier național a terenurilor necesare realizării lucrărilor miniere de interes național și de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit, aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.