(1) Conducerea DNSC este asigurată de directorul DNSC și cinci adjuncți ai directorului DNSC, care au rang de secretar de stat, respectiv subsecretari de stat.
(2) Directorul DNSC și cei cinci adjuncți ai directorului DNSC sunt numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, cu avizul CSAT.
(3) Directorului DNSC și celor cinci adjuncți ai directorului DNSC le sunt aplicabile regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat, astfel cum este prevăzut de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Durata mandatului directorului DNSC este de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, nu mai mult de 5 ani.
(5) Mandatul directorului DNSC încetează în următoarele situații:
a) în situația imposibilității de a-și îndeplini mandatul mai mult de 120 de zile calendaristice consecutive dintr-un interval de 140 de zile;
b) în caz de condamnare penală prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c) în situația retragerii avizului CSAT;
d) prin demisie;
e) prin deces;
f) la expirarea perioadei mandatului.
(6) Dacă funcția de director DNSC devine vacantă, în condițiile alin. (5) lit. a)-e) se procedează la numirea unei noi persoane pentru această funcție pentru durata rămasă din mandat, în condițiile prevederilor alin. (3) .
(7) În caz de vacanță a funcției de director DNSC, până la desemnarea și numirea, în condițiile legii, a unui nou director, pentru durata rămasă din mandat, interimatul va fi asigurat de unul din adjuncții directorului DNSC.