Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2006 privind finanțarea unor proiecte de investiții care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 27 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 126/2007 , se completează după cum urmează: - După alineatul (2) al articolului 4 se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins: "(3) La propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul aprobă normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, prin care vor fi prevăzute etapele pentru derularea procesului investițional pentru un proiect de investiții/o cheltuială de investiție.

(4) Proiectele de investiții și alte cheltuieli de investiții a căror finanțare se asigură potrivit prezentei ordonanțe de urgență se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu avizul prealabil al Ministerului Economiei și Finanțelor. Avizul se acordă pe baza solicitării formulate de către ordonatorul principal de credite, ale cărei elemente obligatorii vor fi prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 4 octombrie 2007. Nr. 105.