LexistoriaDreptul la drept.

Capitolul I

Azi

OUG 105/2021 · 4 articole

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 1

(1) În scopul asigurării cadrului optim de sprijin pentru copii în contextul pandemiei de COVID-19 se aprobă Programul național de suport pentru copii - „Din grijă pentru copii“, denumit în continuare Programul, cu o durată de implementare de 2 ani.

(2) Măsurile de sprijin cuprinse în Program vizează asigurarea suportului psihoemoțional pentru copii, precum și sporirea siguranței acestora.

Secțiunea a 2-a — Definiții

Articolul 2

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin termenii de mai jos se înțelege:

a) copil - minorul cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani;

b) specialist - persoane cu responsabilități profesionale în raport cu diferitele categorii de copii.

Secțiunea a 3-a — Prioritățile și structura Programului

Articolul 3

Prioritățile Programului sunt:

a) protejarea integrității psihoemoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății psihoemoționale și mintale a acestora în perioada pandemiei de COVID-19 și postpandemie;

b) îmbunătățirea mecanismului de prevenire și intervenție multidisciplinară și în rețea pentru situațiile de violență asupra copilului, cu precădere pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

Articolul 4

Programul este structurat pe următoarele arii de intervenție:

a) dezvoltarea competențelor specialiștilor care, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, intră în contact cu copiii și utilizarea de către aceștia a unor instrumente și proceduri de lucru unitare și aplicate;

b) adaptarea educației psihoemoționale a copiilor pe categorii de vârste și cicluri școlare;

c) informarea și asigurarea resurselor pentru recunoașterea și prevenirea riscurilor la adresa siguranței copiilor, precum și cu privire la posibilitățile de gestionare a sănătății psihoemoționale a copiilor, în contextul pandemiei de COVID19;

d) dezvoltarea infrastructurii digitale de alertare, identificare și intervenție în cazurile de abuzuri și infracțiuni la adresa copiilor, pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a structurilor specializate din cadrul Serviciului de urgență 112;

e) facilitarea accesului la servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii;

f) dezvoltarea capacității instituțiilor care lucrează cu copii pentru desfășurarea de activități de prevenire, intervenție, suport, monitorizare și evaluare din perspectiva psihoemoțională și a siguranței copiilor.