(1) Beneficiarii Programului național de dezvoltare locală care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu au solicitat niciun transfer de sume de la bugetul de stat în baza contractelor de finanțare își pot exercita dreptul prevăzut la art. 1 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv sau pot solicita încetarea contractelor de finanțare prin acordul părților, prin transmiterea unei notificări în acest sens Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
(2) În situația în care, la expirarea termenului de 31 decembrie 2023 inclusiv, beneficiarii prevăzuți la alin. (1) nu au solicitat niciun transfer de sume de la bugetul de stat în baza contractelor de finanțare și nu sunt în procedură de atribuire a contractului de achiziție publică, nu au solicitat suplimentarea sumelor în temeiul prezentei ordonanțe de urgență sau încetarea contractului de finanțare, contractele de finanțare în care aceștia sunt parte încetează de drept.