(1) Sumele stabilite prin hotărâri judecătorești interne și/sau arbitrale, pronunțate împotriva unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat aflate în procedura falimentului ori deja radiate, a căror executare trebuie asigurată de către statul român, potrivit hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc, fără drept de regres, potrivit procedurii prevăzute la art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001 , cu modificările și completările ulterioare, pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe, în care se precizează obligația de plată stabilită prin hotărârea judecătorească internă ori hotărârea arbitrală, precum și modul de calcul al accesoriilor, acolo unde hotărârea judecătorească internă/hotărârea arbitrală conține această precizare.
(2) Dacă suma reprezentând obligația principală ce trebuie plătită reclamantului din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului și/sau accesoriile, potrivit legii, ale obligației principale nu sunt stabilite prin hotărârea judecătorească internă/arbitrală și, dacă este cazul, nici modul de calcul al acesteia/acestora, ele se stabilesc prin expertiză tehnică extrajudiciară, potrivit legii. În acest scop, Ministerul Afacerilor Externe solicită Ministerului Finanțelor contractarea serviciilor unui expert tehnic judiciar, indicând și specializarea în care ar trebui să fie efectuată expertiza tehnică extrajudiciară.
(3) Ministerul Finanțelor achiziționează serviciile unui expert tehnic judiciar care întocmește raportul de expertiză conform obiectivelor stabilite de Ministerul Afacerilor Externe.
(4) La solicitarea expertului tehnic judiciar, Ministerul Afacerilor Externe predă acestuia toate hotărârile judecătorești interne și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului necesare întocmirii expertizei și, după caz, poate solicita și alte acte și informații necesare întocmirii expertizei, în baza și limitele art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001 , cu modificările și completările ulterioare.
(5) După întocmirea raportului de expertiză, acesta se înaintează, de către Ministerul Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe care analizează, pe baza documentelor ce le deține, dacă este indicată în mod corect situația de fapt și validează raportul din perspectiva obligației de executare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.
(6) Documentul care conține analiza prevăzută la alin. (5) va fi înaintat Ministerului Finanțelor în vederea achitării obligațiilor financiare asumate prin contractul de achiziție.
(7) Plata sumei cuantificate prin raportul de expertiză se efectuează de către Ministerul Finanțelor, pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.