(1) Prezentele măsuri se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
(2) În sensul prezentelor măsuri, prin obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv se înțelege:
a) obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 august 2024 inclusiv. Sunt considerate obligații bugetare principale restante și obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 august 2024 inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor;
b) diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 august 2024 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și diferențele de obligații bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite de organul fiscal central prin decizie de impunere emisă și comunicată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a unui control fiscal;
c) obligațiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declarație de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
d) alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 august 2024 inclusiv, precum și obligațiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
(3) Nu sunt considerate obligații de plată restante la data de 31 august 2024 inclusiv:
a) obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 august 2024 inclusiv;
b) obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condițiile legii la data de 31 august 2024 inclusiv.
(4) Sunt considerate restante la data de 31 august 2024 inclusiv și obligațiile de plată care, la această dată, se află în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (3) , iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024 inclusiv, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.
(5) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (3) lit. b) , debitorii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
(6) Accesoriile aferente unor obligații bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene nu se amână la plată și nu se anulează.
(7) Prevederile măsurilor de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 se aplică în mod corespunzător de către:
a) organele vamale pentru creanțele vamale. În acest sens, decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal este asimilată deciziei de impunere emise de către organele de inspecție fiscală. În situația în care decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal este întocmită la solicitarea contribuabilului pentru a corecta obligațiile vamale declarate, atunci aceasta este asimilată declarației rectificative;
b) organele fiscale centrale pentru obligațiile bugetare stabilite de către organele de inspecție economico-financiară, prin dispoziții obligatorii și procese-verbale.
(8) Pentru debitorii aflați în procedura insolvenței, administratorii speciali/judiciari sunt obligați să solicite acordul creditorilor, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru accesarea facilităților fiscale și respectarea prevederilor art. I-XVIII de către debitorul insolvent.
(9) Prevederile prezentului articol și ale art. II-XV se aplică în mod corespunzător și pentru penalitățile calculate potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, republicată, datorate pentru achitarea cu întârziere a timbrelor reglementate de această lege și stabilite de către organele de inspecție economico-financiară prin dispoziții obligatorii.